Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cum va fi vremea astazi si in urmatoarele doua zile

harta_mare

Astazi vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat, în sudul ţării şi la munte, vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul ţării.

Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de duminică, vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei şi 29 de grade în Muntenia şi în Dobrogea.

În capitală, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Dimineaţa vor fi 14-15 grade şi la amiază 28-29 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

MUNTE La munte, cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea şi doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă. La amiază vor fi: 20 de grade la Stâna de Vale, 19 la Predeal, 18 la Sinala Cota 1500 şi Păltiniş şi 12 grade pe Ceahlău Toaca.

LA MARE La mare vremea se va ameliora ca aspect şi va fi normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin după-amiaza si noaptea. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi în jur de 26 – 27 de grade. Temperatura apei mării, la fel, în jur de 26 – 27 de grade.

Vreme frumoasă cu soare toată ziua şi cu valori termice agreabile în regiunile din interiorul arcului carpatic. La amiază vor fi 26 de grade la Timişoara, Arad si Oradea, 25 la Baia Mare şi Cluj, 26 la Sibiu şi 23-24 de grade în depresiunile transilvane, inclusiv în Braşov.

În sud, mai sunt aşteptate unele înnorări şi izolat ploi slabe dar cu siguranţă nu vor afecta prea mult aspectul frumos al vremii. Valorile termice, în creştere uşoară nu ajung totuşi la 30 de grade, cel mult 29 la Giurgiu, asa ca vom avea asigurat confortul termic.

În Dobrogea regim de vreme asemănator, adica vreme bună cu mult soare şi doar izolat ploi slabe, cu valori termice confortabile: 29 de grade maxima la Tulcea si 27 la Constanţa. Doar vântul ne va mai deranja din când in cund cu unele intensificări, in special pe litoral.

În Moldova, vreme însorită şi temperatura în creştere uşoară. Maximele pornesc de la 24 de grade în nordul regiunii şi în zona de deal dar nu ajung la 30 de grade, 28 la Tulcea şi Galaţi cele mai mari valori.

Marţi vremea se va menţine frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Câţiva nori, inofensivi, pe la munte şi în nordvestul ţării. Maximele vor fi cuprinse între 25 în depresiunile transilvane şi 31 de grade în Lunca Dunării la Giugiu.

În Bucureşti continuă să se încălzească uşor. Dimineaţa, 15-16 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

Miercuri, maximele trec din nou de 30 de grade în cea mai mare parte a teritoriului cu cele mai mari valori tot în extremitatea sudică, 33 de grade la Giurgiu. Rămân sub 30 de grade în nordul ţării şi în depresiunile intramontane, dar nu mult, până la 27 –28 de grade. În nord-vest spre seară vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.

În capitală, 15-16 grade dimineaţa şi din nou peste 30 de grade la amiază, în jur de 32 de grade.

După ce ne-a răcorit duminică în toată ţara, masa de aer rece, în albastru, începe să se retragă spre nord lăsându-ne din nou în calea invaziei meselor de aer cald, tropical, reprezentate de nuanţele de roşu.

În plus, soarele va fi prezent în aproape toată ţara pe tot parcursul zilei, cel puţin până pe la mijlocul săptămânii, aşa că temperatura este în continuă creştere. Maximele trec de 30 de grade din nou în aproape toată ţara şi se vor apropia de pragul de caniculă în sud şi sud-est (33…34 de grade). Totuşi, încălzirea se va opri înainte de sfirşitul săptămânii, ba chiar va fi înlocuita cu un proces de răcire cel puţin pentru partea de nord a ţării.

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share