Jandarmii dâmbovițeni au depistat astăzi, 22 martie a.c., în apropierea unui centru comercial din Târgoviște, ofemeie care pretindea că este surdomută și solicita bani trecătorilor, sub pretextul că lucrează la o fundație de caritate.
Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, aflat în misiune în zona centrală a municipiului Târgoviște, a observat în parcarea unui supermarket o femeie care solicita diverse sume de bani de la trecători, prin inducerea acestora în eroare, simulând faptul că este o persoană surdomută. În același timp, aceasta prezenta un formular cu inscripția unei asociații regionale pentru persoane cu handicap de auz și vorbire.

Jandarmii au legitimat-o și i-au solicitat detalii despre activitatea desfăşurată. Inițial, femeia în vârstă de 31 de ani, din localitatea Bărbulești, județul Ialomița, a continuat să simuleze că are dizibilități, însă, la un moment dat a început să vorbească. Aceasta a menționat că lucrează la o fundaţie de binefacere şi colectează fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu handicap.
În urma celor declarate de cea în cauză, jandarmii dâmbovițeni au efectuat verificări și a reieșit faptul că denumirea asociației nu există.
Persoanei în cauză i s-au întocmit actele de sesizare și a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărior și luarea măsurilor legale.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026