Dan Alexandru Tică, candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște, și-a depus astăzi oficial candidatura. Alături de acesta s-au aflat președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran, Aurelian Cotinescu, secretarul general al organizației, Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, precum și echipa de consilieri locali municipali propusă pentru alegerile din 9 iunie 2024.
Remarcăm și noi, din profesia de jurnaliști, calitatea umană și capacitatea de comunicare a liderilor PNL Dâmbovița, una onestă, deschisă, detașată, am putea spune, după mulți ani, singura echipă liberală din Dâmbovița care a reușit să fie unită, să muncească pentru aceleași obiective și să păstreze deschis un culoar către cetățeni, așa cum de altfel se impune într-o astfel de postură publică.
Dan Tică Alexandru, candidat PNL pentru Primăria Târgoviște:
”Am ales să intru în această luptă cu gândul de a câștiga și cu gândul că Târgoviștea merită ceva mai bun și împreună, sperăm să aducem Târgoviștea acolo unde îi este locul. De multe ori m-am gândit de ce candidez, și de fiecare dată mi-a venit în minte un cuvânt foarte important, familia. Familia este singurul dar pe care ni l-a lăsat Dumnezeu. Din păcate, noi, târgoviștenii, trăim într-un oraș depopulat și fără o viziune sănătoasă pentru dezvoltarea economică. Aproape fiecare familie din Târgoviște, are un copil, un părinte, un bunic, un frate sau o soră care au ales să plece și să muncească în alte orașe, sau în alte țări, pentru a avea un trai mai bun. Tuturor târgoviștenilor care se află în această situație și nu numai, le promit că voi face tot ceea ce ține de mine ca acest lucru să înceteze. De aceea, împreună cu colegii mei, viitori consilieri municipali, vom încerca să facem din Târgoviște un oraș deschis pentru investitori, care să genereze la rândul lor noi locuri de muncă mai bine plătite, un oraș deschis pentru educație, pentru că este unul din pilonii principali pentru a avea un oraș sănătos, un oraș deschis pentru turiști, un oraș cu care să ne mândrim cu adevărat. Așa să ne ajute Dumnezeu”
Virgil Guran, vicepreședintele Senatului:
”Această candidatură este importantă pentru Târgoviște, avem un candidat bine pregătit, care a trecut prin fiecare etapă a profesiei, un candidat care a reușit în viață și sunt convins că va reuși și pentru Târgoviște. Suntem alături de el cu tot ceea ce trebuie și o să demonstrăm că putem să schimbăm fața municipiului și că putem să avem altă viziune, să se vadă că suntem aproape de București, de Ploiești, de Brașov, de Pitești, să nu mai rămânem în urmă din punct de vedere economic.„
”Colegul nostru este un familist și un tată model, un om cu experiență în administrație, o bună vizibilitate, o evoluție profesională treptată și o carieră impecabilă. Îl susținem pentru că este un om modest, onest, implicat și vine cu un pachet de proiecte și inițiative menite să dezvolte municipiul și să crească nivelul de trai. Succes, Dan Alexandru Tică!”, a transmis Organizația PNL Dâmbovița.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG