Începând cu anul universitar 2024-2025, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) va oferi, în cadrul unui parteneriat cu British Law Center (BLC), un program de studiu de un an în drept englez – Diploma in English Law and Legal Skills.
BLC a fost înființat în 1992 de către Universitatea din Cambridge împreună cu Universitatea din Varșovia, astăzi fiind condus de către Juris Angliae Scientia (JAS), o fundație cu scop educațional al cărei sediu se găsește la Facultatea de Drept a Universității Cambridge. Actualul director academic al programului este profesorul Richard Fentiman (Decanul Facultății de Drept a Universității Cambridge). BLC este organizatorul prestigiosului concurs internațional de pledoarii Central and East European Moot competition („CEEMC”).
Există 19 locații BLC în Europa Centrală și de Est, programul fiind recunoscut în prezent de către angajatorii de top și universitățile din Europa Centrală și de Est ca o formă de pregătire excelentă pentru studenții și tinerii profesioniști ai dreptului interesați de o carieră internațională, în instituții europene, în firmă de avocatură de top, în cercetare sau în antreprenoriat.
Diploma este menită să oferă o introducere teoretică în dreptul englez și competențe de management juridic, negociere, scriere juridică și advocacy. Materiile vor fi predate de către o echipă de profesori și practicieni experimentați, din Marea Britanie, prin intermediul unor cursuri online și materiale scrise (accesibile de către cursanți pe tot parcursul Diplomei) și seminare față în față. Programul va include o serie de 8 întâlniri interactive, de câte 4 ore, susținute în cadrul Facultății de Drept din Timișoara în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025.
Pe scurt, diploma presupune:
- Peste 100 de ore de cursuri înregistrate (disponibile printr-o platformă special dedicată) ce vor acoperi aspecte fundamentale de drept englez: contract law, torts, equity and trusts law, history of English law;
- 8×4 ore de seminare față în față;
- Ateliere voluntare, prelegeri live, sesiuni de dezvoltare a competențelor etc.
_____________________________________________
Taxa de participare: 725 EUR pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și avocați stagiari / 950 EUR pentru profesioniști.
Early-Bird Discounts (până la 30 iunie 2024): 625 EUR pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și avocați stagiari / 850 EUR pentru profesioniști.
Facultatea de Drept din Timișoara nu percepe o taxă separată de participare sau de organizare a programului.
Înscrierile sunt deschise până la 10 octombrie 2024.
Mai multe informații despre program se regăsesc pe website-ul oficial al programului: https://www.britishlawcentre.co.uk/timisoara/ sau în acest video de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=-2coc5c9TRs.
Înscrierile se fac prin intermediul acestui formular online (CLICK HERE TO APPLY)
https://www.britishlawcentre.co.uk/apply/.
Persoana de contact: lect.univ.dr. Alexandra Mercescu (alexandra.mercescu@e-uvt.ro).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”