
Parlamentul European invită tinerii din România, cu vârste cuprinse între 16-30 de ani, să se înscrie în competiţia “Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen. Aflată la cea de-a noua sa ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înțelegere între popoarele din diferite țări europene, oferind astfel exemple de cooperare între tineri din diferite state membre – cum ar fi evenimente pentru tineret, schimburi de experiență între tineri sau proiecte online care au o dimensiune europeană.
Înscrierile în cadrul etapei naţionale a concursului pot fi realizate până la data de 25 ianuarie 2016, urmând ca proiectul declarat câştigător de juriul naţional din România să concureze alături de celelalte 27 de proiecte câştigătoare din restul statelor membre. În luna aprilie, Parlamentul European va desemna cele 3 mari proiecte câştigătoare, premiul pentru cel mai bun proiect fiind în valoare de 5.000 €, premiul doi de 3.000 €, iar premiul trei de 2.000 €.
Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați de a vizita sediul Parlamentului European (din Bruxelles sau Strasbourg) în toamna anului 2016. De asemenea, reprezentanții organizatorilor tuturor celor 28 de proiecte naționale selectate vor fi invitați să participe la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne pentru Tinerii Europeni, precum şi a Premiului Internațional Charlemagne din Aachen, în cadrul unei vizite care va avea loc la Aachen, în Germania, în luna mai 2016.
Mai multe informaţii despre regulamentul concursului, modul de înscriere, precum şi formularul de înregistrare se regăsesc la următoarele link-uri:
http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/form.html, http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/rules.html,http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/new_form.html, pe care avem rugămintea să le transmiteţi către potenţiali participanţi din cadrul organizației pe care o reprezentaţi.
Vlăduţ ANDREESCU, manager ED Târgovişte
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului