Tot astfel cum există ritmuri ale naturii, există anotimpuri ale fiinţei. Fiecare venire a iernii marchează, simbolic, ieşierea din realitatea cotidiană şi intrarea în dimesiunea onirică. Visul este unul dintre cele mai puternice mecanisme creatoare ale umanităţii, întrucât permite accesul în spaţiul valorilor arhetipale, în starea de ne-ascundere a fiinţei, în care toate lucrurile există în stare potenţială şi pot fi transformate, prin intenţie, în realitate imediată.
O astfel de poveste trăiesc şi personajele din “Visul unei nopţi de iarnă”, de Tudor Muşatescu. De un farmec aparte, stilistic şi ideatic, textul continuă să fascineze şi astăzi, prin ineditul întâlnirii dintre Maria Panait (Doruleţ) şi Alexandru Manea, cărora li se pare, în noaptea de trecere dintre ani, că “trăiesc un basm”.
Spaţiul scenic devine spaţiul unei imense sincerităţi, al unei complete dezgoliri faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Această deschidere echivalează cu regăsirea autenticităţii, cu abandonarea a tot ceea ce este neesenţial pentru a trăi, din plin, chemarea dorului şi miracolul iubirii.
Un rol aparte în construcţia spectacolului îl au paradoxurile, utilizate frecvent în discursurile Mariei, ce stau mărturie asupra nevoii noastre de a integra diferite aspecte sufleteşti, aparent contradictorii, pentru a atinge împlinirea profundă. Antiteza identităţilor personajelor este revelată gradual, pentru ca, în final, să se topească complet în căldura binefăcătoare a iubirii. Iubirea, care este starea fundamentală a fiinţei şi începutul tuturor bucuriilor.
Dacă sunteţi de acord că “gluma e lucrul cel mai serios în viaţă”, dacă sunteţi curioşi să aflaţi cât de bine se potrivesc “o cutie cu surprize” şi “un bufet cu bunătăţi” şi, mai ales, dacă intuiţi că iarna este un anotimp al aşteptării şi al pregătirii interioare pentru întâmpinarea minunilor în vieţile noastre, atunci trebuie neapărat să vedeţi “Visul unei nopţi de iarnă” , la Teatrul Tony Bulandra.
Şi dacă toate cele de mai sus nu vă vor fi convins, atunci secvenţa de replici de mai jos cu siguranţă o va face:
“ALEXANDRU: Azi-noapte, o dată cu tine, a intrat în casa mea iubirea.
MARIA: Cu șoșonii în picioare?
ALEXANDRU: O așteptam! Te așteptam. Dincolo de fapte, dincolo de voință, peste logică și peste oameni. Te presimțeam. Bănuiam că într-o zi o să vii și te așteptam fără să-mi dau seama că te aștept…
MARIA: Și eu, care credeam că ți-am făcut o surpriză… Dacă aș fi știut că mă așteptai, aș fi venit mai demult…”
Distribuţia:
Alexandru Manea – Liviu Cheloiu
Doruleţ – Lavinia Pele
Manole – Corneliu Jipa
Gogu Panait – Petrică Nicolae (de la Teatrul ODEON, Bucureşti)
Natalia Panait – Delia Lazăr
Milică – Mircea Silaghi
Bebe Cristian – Radu Câmpean
Fanța – Maria Nicola
Elvira – Camelia Pintilie
Regia şi dcorurile: Mc Ranin
Costumele: Raluca Frăţiloiu
Asistent regie: Cătălina Baciu
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Boema” de Giacomo Puccini la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Concert dedicat Zilei Îndrăgostiților la Muzeul de Istorie din Târgoviște
Aparențele înșală, premieră la Teatrul Tony Bulandra. O comedie excelentă, scrisă cu măiestrie fantastică de un mare autor, Florian Zeller