Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a preluat al treilea mandat de parlamentar al județului Dâmbovița în cadrul unei ceremonii de validare organizate de Biroul Electoral de Circumscripție la sediul Prefecturii Dâmbovița.
Membră în Comisia pentru Sănătate și Familie, Carmen Holban a susținut în mod constant proiectele care vizează sănătatea și egalitatea de șanse dintre femei și bărbați. Mai mult, aceasta a participat la numeroase acțiuni sociale în care au fost implicați copii, bătrâni sau persoane defavorizate.
”Știu că în spatele fiecărui vot stă încrederea unui om, a unei familii, iar eu voi fi alături de fiecare dintre dumneavoastră. Mulțumesc tuturor dâmbovițenilor, pe care am privilegiul să îi reprezint în Camera Deputaților. Tot ce am reușit să construim în acești ani se datorează dumneavoastră și faptului că am muncit împreună. Vă asigur că voi rămâne același om dedicat fiecărei comunități dâmbovițene și că vom continua să dezvoltăm județul, așa cum am făcut-o până acum.
Vă mulțumesc pentru susținere și încredere! Dâmbovița, mulțumesc!”, a transmis Carmen Holban în cadrul evenimentului de validare a mandatului de deputat.

Citește și:
Ceremonia de validare a parlamentarilor PSD Dâmbovița, un nou început pentru județ
PSD Dâmbovița, câștigătorul alegerilor parlamentare în județ: 75 de localități ală
turi de social-democrați

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie