Cătălin Ranco Pițu a lansat, la Bookfest Timișoara, în premieră națională, volumul “Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990”.
În cartea sa curajoasă și bine argumentată, Pițu radiografiază unul dintre cele mai violente și brutale evenimente postrevoluționare, cunoscut drept Mineriada din 13-15 iunie 1990, în urma căreia au murit patru oameni și peste 1.300 au fost răniți, conform datelor oficiale. În calitate de șef al Secției Parchetelor Militare, autorul cunoaște foarte bine probele administrate în Dosarul Mineriadei din iunie 1990.
La evenimentul de lansare au mai participat Brândușa Armanca și Robert Șerban.

În calitate de șef al Secției Parchetelor Militare, autorul cunoaștea foarte bine probele administrate de cei care au întocmit Dosarului Mineriadei din iunie 1990.

Iar ca procuror care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, a avut șansa să surprindă lucid mecanismele de preluare a puterii și să observe trecerea de la ultimele zvârcoliri ale dictaturii la primele tentative de restaurație a comunismului, denumit „socialism cu față umană”. Noul regim al FSN, apoi al lui Ion Iliescu, în loc să cimenteze statul de drept și libertățile civile, au avut mereu ca obiectiv înăbușirea acestora, încă din fașă. Iar rezistența din Piața Universității trebuia anihilată… și astfel a început „Monstruoasa Mineriadă“ care, până în 1999, avea să preia forme tot mai sălbatice, într-o spirală a violenței, care a contribuit decisiv la regresul economic și democratic al României.
”La 27 decembrie 1989, pe fondul renașterii partidelor istorice și al coagularii forțelor de dreapta din România, Ion Iliescu a avut o întrevedere cu ambasadorul URSS la București, Evgheni Tiajelnikov, căruia i-a comunicat că principala sa preocupare este stoparea alunecării României spre dreapta politică. Nu era preocupat de ‘teroriștii’ despre care știa că nu există, ci de creșterea influenței forțelor democratice. A anunțat că, la începutul anului 1990, va permite exprimarea opiniilor pentru a identifica susținătorii partidelor de dreapta, urmând apoi să înăbușe orice opoziție. Exact asta s-a întâmplat.

Tot ce a urmat de la 1 ianuarie 1990 a fost o pregătire pentru destructurarea opoziției politice. Mineriada a fost o acțiune planificată și organizată împotriva partidelor de dreapta. Minerii au fost folosiți ca masă de manevră, fiind manipulați, cu excepția liderilor lor, care știau exact ce fac. A coborât Evul Mediu asupra României”, a explicat celor prezenți fostul procuror Pițu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice