Un document programatic, esențial creării unui cadru instituțional coerent, în vederea implementării politicilor în domeniul guvernării deschise pentru creșterea încrederii și calității interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului, elaborat de Secretariatul General al Guvernului, a fost aprobat ieri în ședința Guvernului.
Strategia pentru Guvernare Deschisă în România 2025–2030 reprezintă un angajament ferm al statului român în direcția creșterii transparenței, participării și responsabilității în actul de guvernare. Aceasta a fost elaborată într-un amplu proces consultativ, desfășurat în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, cu participarea autorităților publice centrale și locale, a organizațiilor societății civile și a partenerilor internaționali.
Adoptarea Strategiei se înscrie în angajamentele asumate de România prin PNRR, Componenta 14 – Buna guvernanță, Reforma 1, Ținta 407, fiind parte integrantă a pachetului de măsuri destinate consolidării capacității administrației publice centrale și locale de a asigura o guvernare eficientă și incluzivă.
_Strategia-pentru-Guvernare-Deschisa
De asemenea, Strategia reflectă angajamentele internaționale ale României, asumate în calitate de stat membru al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă și, totodată, în contextul procesului de aderare a țării noastre la OCDE.
Potrivit Recomandării Consiliului OCDE privind guvernarea deschisă, la care România a aderat în anul 2020, statele aderente vor elabora, adopta și pune în aplicare strategii și inițiative dedicate guvernării deschise, de natură să promoveze principiile transparenței, integrității, responsabilizării și participării părților interesate la elaborarea și implementarea politicilor și serviciilor publice, într-o modalitate deschisă și incluzivă.
Prin aprobarea acestei Strategii, România face un pas esențial în direcția consolidării democrației participative, al creșterii încrederii cetățenilor în instituțiile publice și al alinierii la cele mai bune practici internaționale în domeniu. Este o măsură care susține procesul de reformă și modernizare a administrației publice.
Se urmărește ca până în anul 2030 să fie creat un cadru instituțional coerent de implementare a politicilor în domeniul guvernării deschise, pentru creșterea încrederii și calității interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului.
Principalele domenii pe care se va concentra România în ceea ce privește guvernarea deschisă se referă la: întărirea dialogului dintre instituțiile publice și societatea civilă; consolidarea încrederii în instituțiile publice; îmbunătățirea responsabilității și eticii guvernamentale; promovarea transparenței și a participării; promovarea leadership-ului și competențelor în guvernare deschisă; implicarea internațională în promovarea guvernării deschise.
Strategia pentru Guvernare Deschisă a României prevede măsuri care asigură: integrarea principiilor guvernării deschise în legislație; promovarea parteneriatelor și colaborării; dezvoltarea unei infrastructuri tehnologice și instituționale durabile, necesară guvernării deschise; formarea angajaților din instituțiile publice în domeniul guvernării deschise; promovarea unei culturi organizaționale a instituțiilor publice care să sprijine și să promoveze principiile guvernării deschise; crearea de mecanisme de monitorizare a implementării inițiativelor de guvernare deschisă; transparența proceselor bugetare și financiare.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista