În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮l 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐇𝐮𝐧𝐞𝐝𝐨𝐚𝐫𝐚, prin CCA   invită  toți doritorii să participe la 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐦𝐨𝐧𝐢𝐚 COMEMORATIVĂ  dedicată 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐢𝐥𝐚, care va avea loc  în data de 𝟏𝟓 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, la 𝐀𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜 𝐌𝐢𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐢𝐥𝐚, începând cu ora 𝟏𝟒:𝟎𝟎.

În urmă cu  17  ani,   Valea Jiului era zguduită de una dintre cele mai mari tragedii care s-a petrecut în subteranele minelor, 13 mineri de la E.M. Petrila fiind surprinşi de o explozie devastatoare. Accidentul, aşa cum a fost catalogat el, s-a produs la o adâncime de 1000 de metri, în abatajul 431.

AU DECEDAT ATUNCI:

Inginer Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani),

Inginer Holingher Doru, şef Sector I (39 ani),

Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani),

Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani),

Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani),

Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani),

Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani),

Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani),

Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani),

Elekeş Attila, miner galerie, Sector VI (35 ani),

Inginer Vişan Trandafir, adjunct-şef Sector I (40 ani),

Puian Nicolae, miner-şef de brigadă (36 ani).

Bâlbă Sorin Mihai, miner-şef brigadă, Sector IV

Când stratul de cărbune se cutremură întotdeauna există victime. Uneori sunt doar victime minerale şi atunci rezerva de resursă minerală este oarecum compromisă. Alteori, şi în faţa unor astfel de situaţii rămânem muţi, vorbim de victime umane. Mulţi, prea mulţi ortaci au sfârşit sub durerea munte lui de cărbune din Valea Jiului.  În data de 15 noiembrie, subteranul Minei Petrila a fost nemilos. A avut nevoie de 13 doar pentru el. 13 bărbaţi. Și alți 12 au fost răniți grav.

Jurnal de corespundent…remember 2008… ziua fatidică

Accidentul de la Petrila arată în ce condiţii se lucrează în minerit, spuneau voci din rândul minerilor, în urmă cu 17  ani. „E mai rău ca în Irak sau Afganistan. Galeriile sunt strâmte şi joase. E cald ca în Iad aici, dar ce să facem? Lucrăm ca pe timpul lui Ceauşescu, în condiţii nesigure şi acum ne temem că vom rămâne şi fără locurile astea amărâte de muncă. Mina arde. Câştigăm în jur de 12 milioane de lei vechi. Nu ai cui să te plângi. Şi la Orizontul 150 e foc de mină, dar nu au oprit activitatea, aşa cum ar fi trebuit”, povesteşte un miner, sub protecţia anonimatului.

Conducerea CNH pretindea atunci,  că nu avea cunoştinţă despre vreo depăşire a concentraţiei de metan, în ciuda celor spuse de mai mulţi angajaţi ai EM Petrila. „În momentul exploziei, pe staţia telegrizumetrică era o concentraţie de patru ori mai mică decât cea normal admisă. Cu siguranţă a fost metan că, dacă nu era, nu se putea întâmpla explozia. Expertiza pentru ceea ce s-a întâmplat acolo o vor face alte organe abilitate, respectiv ITM şi INSEMEX Petroşani. Este interzis să se lucreze în condiţii de foc, de mină”, spunea  Daniel Surulescu, directorul CNH Petroşani.

Şi Petru Drăgoescu, directorul pe probleme de securitate şi sănătate din cadrul CNH, a susţinut că în subteran concentraţia de metan era de patru ori mai mică decât limita admisă.

Pe de altă parte, fostul lider al minerilor, Miron Cozma îi contrazicea pe oficialii din  CNH Petroşani: „Este crimă cu premeditare! Oamenii nu aveau ce să caute în subteran. Ei nu trebuiau trimişi acolo. Zona trebuia izolată! Liderul de sindicat (n. r. – Ion Temneanu) unde a fost?! Am informaţii de la oameni că staţiile de captare erau învelite cu pungi de plastic, ca să nu fie depistată concentraţia mare. După ce s-a întâmplat prima tragedie şi opt oameni şi-au pierdut viaţa, nu trebuia ca salvatorii să intre în subteran. Mai mult, la această oră, în Valea Jiului există mai multe bombe cu ceas la Lupeni, Vulcan şi Livezeni….iar acest lucru s-a văzut în urma tragicelor evenimente care au avut loc la E.M Lupeni”.

Cei care au scăpat din explozie, unii cu arsuri grave, nu şi-au călcat colegii în picioare, cum au făcut rockerii de la Colectiv, ci i-au cărat în spate sute de metri, salvându-le astfel viaţa. Şase dintre minerii accidentaţi, cu arsuri grave pe corp şi pe căile respiratorii au fost transportaţi la spitalul de arşi din Bucureşti , unde au fost îngrijiţi de medicii români, cinci dintre aceştia întorcându-se apoi acasă, după mai multe luni de spitalizare.

Nici unul nu a fost transportat în străinătate, deşi starea acestora era foarte gravă şi nici nu au fost aduşi medici din Germania, Austria, Franţa etc. Este vorba despre Matei Petru, Socolescu Alexandru, Alexa Nicolae, Iordache Nicolae Florin şi Bâlbă Sorin Mihai, care, din păcate a decedat la spitalul din Bucureşti.

                                                                                 Nu s-a decretat doliu naţional

 Ca să vedeţi cât de puţin contează Valea Jiului sau restul ţării,  pentru miticii de la Bucureşti, dacă pentru victimele incendiului din clubul Colectiv s-a decretat trei zile de doliu naţional, acest lucru nu s-a întâmplat nici înainte de război, nici după război, nici înainte de revoluţie nici după revoluţie, indiferent câţi oameni au murit, câţi au fost răniţi, în ce condiţii, sau câţi orfani au rămas în urma acestor tragedii. Mai mult, minerii accidentaţi, rămaşi cu sechele în urma arsurilor suferite, au fost uitaţi de toată lumea, fiind obligaţi să-și plătească singuri tratamentul după ce au ieşit din spital.

Şi atunci, ca şi în cazul tragediei de la clubul Colectiv, televiziunile centrale au transmis vreo două zile în direct, pedalând în special pe lucrurile negative, spre deosebire de cei de la Colectiv pe care televiziunile îi arată ca pe nişte corifei în domeniile lor de activitate, minerii morţi nefiind menţionaţi cu niciun fel de merite, deşi erau cu toţii buni în meseria lor, Alexa Marcel fiind şeful de echipă al celor mai buni salvatori din ţară. Autorităţile s-au băgat şi ele în seamă, miniştrii și chiar președintele Traian Băsescu a ajuns și el  la Petroşani, au dat declaraţii pe sticlă, şi-au exprimat regretele, i-au declarat eroi pe cei care au particitat la operaţiunile de salvare, au mai promis investiţii în minerit,  pentru ca pe viitor, să nu se mai întâmple asemenea tragedii şi… valea.

Valea cu miniştrii care s-au cărat rapid la Bucureşti şi tot… valea şi cu promisiunile pe care aceştia le-au uitat, imediat ce coloana cu girofar,  a intrat pe Defileul Văii Jiului. Pentru că minerilor li  s-a pus un STIGMAT, declanșat de prin anii 1990, după mineriade.

După cum merg lucrurile, s-ar părea că în opinia miticilor, minerii nu  mai merită  să muncească în fundul pământului, să scoată cărbune cu sudoare şi uneori cu sânge, iar apoi,  să li se închidă minele, că așa dictează cei de la Comisia Europeană  și unii „băieți deștepți din energie”.

S-au închis rând pe rând, E.M Petrila, E.M Uricani, E.M Paroșeni, urmează în curând cele de la Lupeni și Lonea, apoi, vor urma și cele care trebuie să neutralizeze cărbunele extras ,la termocentrala Paroșeni, până când, în Valea Jiului, mineritul va fi o amintire, ISTORIE. 

Aşa cum sunt ortacii care şi-au pierdut de-a lungul vremii viaţa, comemoraţi în fiecare an de Ziua Minerului și de  Sfânta Varvara.        

 Mineritul este o meserie pe cale de dispariţie în Valea Jiului şi în România. A fost meseria care a pus bazele dezvoltării economice a Europei, dar şi a Uniunii Europene.

Și tot în memoria minerilor eroi, căzuți la datorie, s-au ridicat troițe, pentru aducere aminte și prin grija lui Cătălin Cenușe  s-a înființat la Petrila chiar un  muzeu al salvatorilor mineri, ce este vizitat anual de mii de turiști, în special de elevi și studenți din țară și de peste hotare, fiind unic în țară.

Minerii  au intrat într-o stare de letargie sunt obosiţi şi aşteaptă ÎNCHIDEREA

Compania minieră înființată,  indiferent de cum s-a numit ea  a fost de-a lungul anilor, o vacă de muls, creându-se o adevărată caracatiţă, cu implicaţii politice, de unde unii au încasat sume cu multe zerouri, prin interpuşi sau prin firme care au căpuşat societatea hunedoreană. Au furat tot ceea ce s-a putut fura şi s-au hrănit cu foloase, din munca amărâtului de miner, care-şi riscă viaţa în abataje, în condiţii de muncă de secol 19, din cauza lipsurilor materiale, care au fost dezvăluite chiar de organele de control. Potrivit statisticilor oficiale, peste 150 de mineri au murit în accidente de muncă, după 1990. Din păcate, cifrele de astăzi din Valea Jiului sunt triste, zona este depopulată masiv. Peste 35.000 de locuitori au părăsit Valea Jiului, după 1990, adică peste 25% din populație. Pensionarii sunt astăzi, majoritari, tinerii au părăsit și continuă să plece din zonă, iar din cei 50.000 de mineri câți lucrau înainte de 1989, astăzi, mai sunt angajați puțin peste 2.200. Șomajul a crescut continuu, pentru că, din cele 15 mine și cariere care erau deschise odinioară, acum se mai extrage huilă,  din doar patru  exploatații.

Două dintre  acestea,  E.M. Lonea și E.M.  Lupeni sunt într-un program de închidere, pentru că, cei care au negociat programul ”Green Deal” nu au știut să o facă, în interesul național și al VĂII JIULUI. Iar mineritul, din păcate, este pe cale de dispariție în VALEA JIULUI  și va deveni, nu după mulți ani, ISTORIE. Ca de altfel și în bazinul minier OLTENIA.

Putem afirma cu curaj că, minerii sunt ultimii bărbaţi adevărați  ai României.

Toate regimurile care au urmat după ‘89  nu au făcut altceva, decât să lupte și să-i îngenuncheze… și au reușit… după 35 de ani!!!

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media