Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a prezentat rezultatele activităților desfășurate în primele 11 luni ale anului 2025, în cadrul unei conferințe de presă la Centrul de Prevenire a Criminalității din Târgoviște. Conferința a fost susținută de inspectorul-șef Viorel Polexe și de comisarul-șef Bogdănel Popescu.

Datele centralizate arată că polițiștii au intervenit la 3.780 de cazuri de violență domestică, majoritatea în mediul rural. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, numărul faptelor penale asociate acestui fenomen a scăzut cu aproximativ 37%. În urma evaluării riscurilor, au fost emise 156 de ordine de protecție provizorii, dintre care 90 au fost confirmate ulterior de instanță. Într-o parte semnificativă a cazurilor, victimele au refuzat măsurile de protecție.
Pe lângă sesizările de violență domestică, polițiștii au constatat 118 infracțiuni de nerespectare a ordinelor de protecție și au aplicat măsuri preventive, inclusiv rețineri și arestări preventive. În perioada analizată, a fost raportată o infracțiune de omor comisă în context domestic.
Totodată, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au intensificat controalele privind deținerea și comercializarea articolelor pirotehnice. Peste 4,5 tone de materiale pirotehnice au fost indisponibilizate, au fost întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale. În urma acțiunilor, nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Reprezentanții IPJ Dâmbovița au subliniat că activitățile de prevenire și control vor continua și în perioada următoare, iar cetățenii sunt sfătuiți să respecte legislația, să evite achiziționarea articolelor pirotehnice din surse neautorizate și să contribuie la siguranța comunității.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CJD anunță investiții pentru sănătatea dâmbovițenilor, la final de an
2025 închide un ciclu de viață de 9 ani iar 2026 pune semințele pentru următorii 9 ani
Comunitatea târgovișteană a comemorat astăzi 36 de ani de la victoria Revoluției Române din 1989