Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, 8 martie, un pachet de măsuri pentru încurajarea natalităţii şi pentru sprijinirea tinerelor familii. Astfel, începând cu 1 iulie 2016, părintele care, în ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, a realizat – timp de 12 luni – venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară, se arata in comunicatul de presa trimis redactiei noastre si semnat de deputat Iulian Vladu, Vicepreşedinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor.
Indemnizaţia reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din din ultimii doi ani, şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, plafonul de 3.400 de lei a fost desfiinţat.
Daca decid sa se întoarcă în câmpul muncii, mamele vor primi un stimulent de insertie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită (adică 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată).
Indemnizaţia lunară va fi majorată cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară pentru gemeni, tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
18 oferte depuse pentru construirea drumului care va lega Corbii Mari de DN7
Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 6 – 12.10.2025
Ateliere pentru copii la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița