
Simona Halep s-a calificat ieri în turul al treilea la Indian Wells și a întrerupt o serie negativă ce ținea de la Australian Open.
Melbourne, Dubai, Doha. Trei turnee, trei înfrângeri consecutive încă de la primul meci. Românca a întrerupt ieri această serie negativă la Indian Wells, impunându-se în fața Vaniei King, 202 WTA, cu 6-1, 6-1.
Într-un meci în care a avut fluență, s-a mișcat bine și a oferit lovituri spectaculoase care au încălzit puțin seara răcoroasă din deșert.
După 55 de minute, Simona Halep a zâmbit larg. „Sunt foarte fericită că am reușit să închei atât de repede meciul. Am jucat un tenis bun. Am nevoie de meciuri și de victorii pentru a crede din nou că pot să câștig un trofeu”, a spus a cincea jucătoare a lumii.
Și a mai spus ceva important: „Am intrat cu încredere, mi-am simțit picioarele și jocul bine”. Pentru ea, faptul că a putut alerga după fiecare minge e important, de acolo spune ea că vine încrederea pe care toți jucătorii o caută și din care se dezvoltă tot felul de întâmplări fericite.
„Mă bucur că am putut să mă antrenez la capacitate maximă în ultimele patru săptămâni și acum să joc la cel mai înalt nivel”, a completat Halep.
Simona Halep a obținut a patra victorie a sezonului și, pentru a echilibra bilanțul din 2016, mai are nevoie de o victorie pentru a compensa cele cinci insuccese înregistrate deja.
Duminică ea o va întâlni pe Ekaterina Makarova, ajunsă acum pe 32 în ierarhia mondială. Un test mult mai dur.
Citeste mai multe pe gsp.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului