În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria.
Pentru a oferi copiilor o zi specială, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte organizează în Parcul Chindia din Târgovişte, în faţa fostului Teatru de Vară, la ora 12:00, un concert ce va fi susţinut de Orchestra Simfonică ’’Muntenia’’.
Peste 70 de muzicieni îşi vor reuni forţele, pe 1 iunie, pentru a-i purta pe cei mici pe aripile muzicii, în tărâmul fermecat al lui Peter Pan. Interpretarea gândită de maestrul Daniel Jinga, dirijorul Orchestrei Simfonice “Muntenia”, are ca pretext teatrul, cu costumele sale grandioase şi jocurile interactive, în care personajele sunt deopotrivă interpreţi şi povestitori. În cadrul spectacolului va evolua şi Corul de copii “Bravissimo”, dirijat de Elena Radu.
Concertul se doreşte a fi o poveste plină de viaţă şi dinamism, care va aduce în prim plan atât muzica pentru copii, cât şi piese cunoscute din repertoriul clasic şi modern.
Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primele proiecte contractate prin Programul Regional Vest pentru modernizarea drumurilor județene, în Arad și Hunedoara: fonduri nerambursabile de 62,7 milioane euro
Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte
Cum s-a vindecat o femeie de cancer cu ajutorul unei plante numită Ciuperca lui Dumnezeu