În cazul zonei montane Bucegi, primul serviciu alertat trebuie să fie cel al Salvamont Dâmbovița. Sistemul pentru apeluri de urgență trebuie revizuit înainte de a se înregistra pierderi de vieți omenești. La nivelul județului Dâmbovița nu este prima dată când ni se relatează gafe de proporții din partea acestei instituții de alertare.
Vrem să aducem o lămurire la ceea ce a apărut în presa regională -informație preluată din comunicatul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița- și, să precizăm că ”salvatorii montani” nu au ajuns târziu în zona incidentului semnalat, ci la opt minute după ce au fost sunați de către un turist. Aceștia nu au fost alertați de către operatorul 112, așa cum a fost cazul jandarmeriei și al poliției.
Regulamentul spune clar că SNUAU asigură preluarea apelurilor și transmiterea către agențiile de intervenție imediată. În urma comunicatului de presă primit pe adresa redacției din partea Serviciului Public Județean Salvamont Dâmbovița, reiese că acest echipaj specializat în salvare, nu a fost alertat de serviciul de urgență 112, într-un incident ce putea avea un final tragic.
Atragem atenția acestei instituții -SNUAU-, că pe arealul munților Bucegi, serviciul pregătit pentru intervenții și salvare este Salvamont Dâmbovița. Desigur că pot fi alertate și celelalte instituții, însă nu poți omite intenționat sau din incompetență, principalul serviciu specializat, cel care deține alpiniști și echipament de salvare montană, asistent medical, medic, și toate utilajele și dotările necesare unei intervenții de urgență. În urma comunicatului de presă, remarcăm că SNUAU nu a alertat serviciul Salvamont Dâmbovița și nu ar fi prima dată când, personal, am fost martor al acestor gafe care se pot solda cu pierderi de vieți omenești. Operatorul serviciului de urgență, în urma apelului, identifică zona și natura incidentului după care alege agențiile pe care le alertează în vederea intervenției. Faptul că la fața locului nu a fost prezent un asistent medical, un medic, instrumentalul de prim ajutor, un auto cu troliu și toate elementele întrunite salvării, putea avea un final tragic.
INTERVENTIE 25.11.2016
La ora 16:21, aflându-ne în zona Zănoaga, am primit un telefon de la un turist din Prahova, care s-a răsturnat cu mașina aproape de Vf. Blana, pe un drum al cărui acces este restrictionat și, care din cauza carosabililului acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul și a părăsit șoseaua răsturnându-se în afara acesteia și avariind mașina în proporție de 70%, victime nefiind semnalate. Am ajuns în jurul orei 16:30 la locul accidentului, loc în care am găsit Jandarmeria Montană, Poliția Padina, cu toate că a fost un apel prin sistemul unic de urgență (112) și nu am fost anunțați. După constatările poliției rutiere, am intervenit cu o echipă de 6 salvatori montani, unde am trecut la procedurile de evacuare a mașinii din râpă și degajarea drumului prin intermediului troliului aflat pe autovehiculul din dotare.
Sef serviciu SPJSSD
Gheorghe Deaconescu
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este constituit în scopul furnizarii către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112 şi asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie, sau al prelucrării lor şi alertării directe a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor. Pentru furnizarea Serviciului de urgenţă 112, SNUAU este compus din centrele unice pentru apeluri de urgenţă, dispeceratele de urgenţă şi dispeceratele integrate de urgenţă, organizate la nivel de reşedinţă de judeţ, la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivelul municipiilor şi oraşelor sau acolo unde este necesar.
Centrele unice pentru apeluri de urgenţă sunt operate de administratorul SNUAU, Dispeceratele de urgenţă sunt operate de agenţiile specializate de interventie iar Dispeceratele integrate de urgenţă sunt operate de administratorul SNUAU şi de agenţiile specializate de intervenţie.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului