Ion Besoiu a murit miercuri dimineață la Spitalul Fundeni, din București. Actorul urma să împlinească 86 de ani la 11 martie.
Ion Besoiu a jucat, în anii ’70, în serialul ”Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.
A jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu timp de 16 ani, a după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).
Anul trecut, de ziua sa de naștere, Ion Besoiu mărturisea, într-un interviu, că regretă că nu urma să mai trăiască încă ”vreo 25 de ani” și că, în ultima vreme, a pierdut ”mulți oameni dragi”.
„Adevărul“: Cum vă simţiţi la 85 de ani?
Ion Besoiu: În ultimele săptămâni am mai avut nişte deficienţe la balamalele fizice şi am început nişte tratamente. Bătrâneţea nu este un lucru uşor, dar este un lucru frumos. Nu este un merit să ajungi până la vârsta mea, pentru care să primeşti premiul Nobel. Totul este să rezişti spiritual, să-ţi păstrezi tinereţea în gândire. Generaţii de aur sunt pentru fiecare generaţie. Generaţie de aur a fost şi în filosofia antică, şi în Renaştere, dar fiecare generaţie are geniile ei.
Cum vă menţineţi spiritul tânăr?
Ion Besoiu: Nu ştiu dacă este un antrenament, dar apropierea de cei tineri, de modul lor de gândire, de cei care practică tinereţea la oricare vârstă (nu vorbesc de cei care se poartă caraghios la 60 de ani). Cel mai important este să ajungi la concluzia filosofică pe care o aveau anticii: „Ştiu că nu ştiu nimic“ (Socrate – n. red.). Aşa cum spuneau latinii, „Audaces fortuna juvat“ (Vergiliu – n. red.), soarta îi ajută pe cei îndrăzneţi.
Citeste mai mult: adev.ro/ojz02b

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului