Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea vă invită duminică, 5 februarie 2017, de la ora 18:30, la premiera oficială a spectacolului „Scaunele” de Eugène Ionesco, care va avea loc la Sala Cinematografului „Geo Saizescu (adresa: Bulevardul Tineretului 2, Râmnicu Vâlcea, cartier Ostroveni), potrivit unui comunicat de presă.
În regia lui Alexandru BOUREANU, acest spectacol are în distribuție pe actorii Camelia CONSTANTIN și Dan CONSTANTIN, iar scenografia este realizată de Francesca CIOANCĂ.
Motto: „Poate că pentru lume ești o singură persoană,
dar pentru o anumită persoană, ești întreaga lume.”
– Gabriel Garcia Marquez
“Pe ele ne așezăm drept și gândim strâmb. Sunt mereu lângă noi – găsim în casele noastre. Confecționate din toate tipurile de materiale de construcție: lemn, metal, plastic, hârtie, ciment, textile, piatră, gheață… Numărul lor îl depășesc pe cel al oamenilor. În general, ele au 4 picioare dar, pot avea mai multe… sau mai puține: 3, 2, 1. Zero? Existența lor datează, probabil, de la începutul omenirii. Foarte puțini dintre noi au, câte unul, la cap. Multiple forme și culori – dimensiuni și forme, au! Nu știi niciodată cum cazi de pe ele! Dacă unul e prea înalt, atunci poți să cazi rău! Doar un singur autor de geniu s-a gândit la el – ca la o mulțime – și acestea au devenit celebre în toată lumea prin textul său. Fiecare dintre acestea (și nu numai) ar trebui să îi mulțumească lui Eugène Ionesco pentru acest colosal imn dedicat lor. Domnia sa, a creat un univers în doi cu ele, în care ne invită la o reflectare de o rară profunzime intelectuală: într-o insulă a Asiriei patronată tacit de Semiramida, într-o un Babilon proiectat în viitor, alături de Mareșalul său, nutresc trecerea sper veșnicie. Lumea circului existențial ionescian este presărată de semiologie biblică precum un potop care înconjoară locuința, cele 12 uși sau, cele despre care vorbesc personajele noaste, în număr recomandat de autor de exact 40… Oratorul are și el unul pentru sine. Mereu va avea forma și locul lui.”, a declarat regizorul Alexandru BOUREANU.
P.S.: „Viața nu are subtitrare, ori o înțelegi ori nu…” – Wolf Wildfire
Biletele se pot achiziționa de la sediul cinematografului Cinematografului “Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea)
Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, urmăriți:


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Piotr Gariaev, nominalizat la Premiul Nobel: 5 descoperiri despre viață și moarte
Alexandru Alexandrescu: Zile pline de emoție, omagiu și gând de speranță
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, mesaj de sărbători