Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

S-a relansat lupta pentru semifinale! CSM Târgovişte a câştigat la Satu Mare şi se joacă meci decisiv

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte a câştigat aseară, în deplasare, cu 53-57 (13-13, 10-20, 15-10, 15-14), cel de-al doilea joc cu CSM Satu Mare din sferturile de finală ale Ligii Naţionale, egalând scorul la general (1-1). Reamintim că în primul joc, care s-a disputat duminică, la Târgovişte, formaţia antrenată de Cătălin Tănase pierduse în faţa sătmărencelor, în aceste condiţii o victorie în deplasare fiind absolut necesară pentru a relansa confruntarea. Nu a fost un meci uşor, iar victoria a venit greu, la o diferenţă mică. Învinse de târgoviştence de nu mai puţin de 32 de ori în istoria confruntărilor directe, sătmărencele au spart gheaţa duminica trecută, iar acum au căutat cu orice preţ un al doilea succes consecutiv.  Ar fi fost un şoc prea mare, mai ales pentru fanii clubului târgoviştean, care îşi doresc ca echipa favorită să pătrundă în careul cu aşi al campionatului de baschet feminin.

Meciul a început echilibrat, primul sfert terminându-se la egalitate, cu 13-13. Al doilea sfert a aparţinut celor de la CSM Târgovişte, cu 20-10. Sătmărencele au reuşit să mai reducă din diferenţă după ce au câştigat al treilea sfert cu 15-10. Al patrulea sfert s-a terminat cu 15-14 pentru gazde, astfel că formaţia antrenată de Cătălin Tănase şi-a asigurat victoria. Echipa care se va califica în semifinale se va decide după un meci decisiv, care va avea loc duminică, în Sala Polivalentă din Târgovişte.

CSM Satu Mare: K. Baltic 16p, C. Reed 16p, M. Tavic 9p, M. Batey 5p, R. Laza 5p, B. Canty 2p, A. Orosz, F. Ferenczi, A. Crăciun. Antrenor: Jose Araujo.

CSM Târgoviște: P. Poole 21p, M. Coker 20p, D. Cosby 7p, M. Fodor 4p, P. Green 3p, L. Toma 2p. Antrenor: Cătălin Tănase.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share