Luni 10 martie 2014, se împlinesc exact opt ani, de când Ileana Bocanciu, pasionat călător, s-a întors dintr-o expediţie, care a durat 70 de zile, la capătul lumii. De aceea, în această zi specială, sunteţi invitaţi la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, unde începând cu ora 12:00, va avea loc lansarea cărţii „ANTARCTICA UN COLŢ DE RAI – Singură la capătul lumii – jurnal de călătorie”.
Veţi putea vedea cu această ocazie o expoziţie de fotografii şi un scurt film, realizate cu imagini din colecţia personală. Cartea are 360 de pagini, dintre care 16 pagini color şi se compune din două părţi: partea I – „Antarctica un colţ de rai” şi partea a II-a – „Amintiri” în care sunt descrise câteva dintre activităţile autoarei, în cadrul Asociaţiei de Turism Chindia.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primarul Târgoviștei: noile taxe locale vor afecta în special persoanele cu venituri mici și medii
Primăria Târgoviște pregătește extinderea „Litoralului de Acasă”. Noi facilități de agrement, în plan
Târgoviște: Proiect european pentru sprijinirea vârstnicilor la domiciliu