FC Aninoasa s-a aflat foarte aproape de-a înregistra a patra victorie în amicalele verii. Doar șapte minute au despărțit echipa lui Cristian Bălașa să obțină un succes cu “lupii” de la Petrolul Ploiești. Disputa dintre Aninoasa și Petrolul s-a încheiat la egalitate, 2-2, după ce gazdele au ridicat scorul la 2-0 în prima repriză, iar prahovenii au restbailit echilibrul pe finalul întâlnirii.
Începutul bun de joc arătat de ploieșteni a fost stopat rapid de dâmbovițeni. Călinescu a deschis scorul (8), printr-o lovitură de cap, pe assist-ul lui Maican. Reușita Aninoasei i-a ambiționat și mai mult pe “lupi” împingându-i pe aceștia să se apropie și mai mult de poarta lui Priseceanu. La capătul ocaziilor irosite de Lambru (14), Puchea (17 – șut în transversală, 19), Nițescu (21), Gheorghe (30) și Arnăutu (42), Aninoasa a încheiat repriza la înălțime, ridicând scorul la 2-0, în urma execuției superbe realizate de Dinu, din afara careului. Actul secund s-a jucat din nou cu garda jos, dar Petrolul a avut mai mult succes în fața porții. În momentul când Bălașa a făcut toate schimbările disponibile, “lupii” au exploatat din plin acest lucru, restabilind egalitatea pe tabelă, la capătul “dublei” semnate de Vintilă. Testul cu Petrolul a arătat în cea mai mare parte adevărata valoare a Aninoasei. Dacă elevii lui Bălașa vor aborda meciurile din campionat la fel cum au făcut-o timp de 80 de minute cu prahovenii, Aninoasa va avea multe de spus în noua ediție a Ligii a 3-a. Partitura înregistrată cu echipa lui Octavian Grigore trebuie să reprezinte pentru componenții Aninoasei un șablon după care să se ghideze în meciurile care vor urma. Miercuri, de la ora 18.00, pe teren propriu, Aninoasa va da piept cu Recolta Gura Șuții, într-un alt test de verificare.
FC Aninoasa – Petrolul Ploiești 2-2 (2-0)
Marcatori: Călinescu (8), Dinu (44)/ Vintilă (81, 83).
Aninoasa: Priseceanu – Năstase, Marina, Neaga, Diță – Maican, Blas, Dinu, Rusu – Călinescu, Codroiu. Au mai jucat: Bicher – Pahonțu, Grigorescu, Matei, Sucală, Coman. Antrenor: Cristian Bălașa.
Petrolul: Marinică – Vagner, Prunescu, Frâncu, Velisar – Chindriș, Nițescu, Puchea, Lambru – Arnăutu, , Gheorghe. Au mai jucat: Bolboașă – Olaru, Chiriță, Țicu, Catană, Ciocâlteu, Păum, Vintilă, Stănescu, Dumitru. Antrenor: Octavian Grigore.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
Investiție majoră în infrastructura energetică din sudul județului Dâmbovița