”Dezvoltarea stațiunii turistice Moroeni-Padina-Peștera din Munţii Bucegi va duce la creşterea numărului de turişti, mulţi dintre ei călătorind cu trenul”, susține domnul deputat Corneliu Ștefan.


Munții Bucegi se află pe teritoriul județului Dâmbovița
Parcul Natural Bucegi are o suprafața de 32 497 ha desfășurată pe teritoriul administrativ a 3 județe : Dâmbovița , Prahova , Braşov. Jumătate din această suprafață este cuprinsă pe teritoriul județului Dâmbovița iar cealaltă jumătate este împărțită aproximativ egal între județele Prahova şi Brașov. Din lipsa unei informări corecte, foarte puțini cititori știu faptul ca megaliții cunoscuți în lumea întreagă – Babele și Sfinxul- se află pe teritoriul județului Dâmbovița. TEMPLUL FERTILITATII DIN AXIS MUNDI – DESCOPERA MISTERELE BUCEGILOR. Gurile de Rai, Peștera Ialomiței, Cascadele Doamnele și Obârșiei precum și mediatizatul Axis Mundi, sunt perlele munților Bucegi și, implicit, avuțiile naturale ale județului Dâmbovița.
Inițiativă lăudabilă a domnului deputat Corneliu Ștefan
Argumentele în favoarea păstrării rutei CFR Târgoviște-Pietroșița au fost aduse pe masa de lucru la întâlnirea cu directorul CFR Călători, Iosif Szentes. La dezbaterea din 5.02.20018 au participat parlamentari, șefi de instituții și directori de firme. Demersul a fost continuat de domnul deputat Corneliu Ștefan, atât în aceeași zi, prin interpelarea adresată vicepremierului Paul Stănescu -Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene- cât și printr-o conferință de presă la data de 08.02.2018.
Mulți dintre noi cunosc ruta CFR Târgoviște-Pietroșița ca pe un reper al județului, dar și ca o bucurie a călătoriilor noastre spre poalele Bucegilor. Pietroșița era punctul terminus, de unde cu rucsacul în spinare o luai la pas, sau cu mocănița spre lotul 4, Lespezi, Scropoasa, Bolboci. CE ASCUNDE PALATUL CU POARTA SECRETA – DESCOPERA MISTERELE BUCEGILOR. Așa se intra în inima Bucegilor, în Cheile Zănoagei, în Cheile Horoabei, în Lunca Padinii, spre varful Omu sau spre Sfinx.
Deputat Corneliu Ștefan:
”Domnule ministru,
Transportul feroviar de călători Târgovişte-Pietroşiţa şi retur este indispensabil şi pentru dezvoltarea turismului în zona montană a judeţului Dâmboviţa. Ministerul Turismului a lansat în consultare publică, la sfârşitu anului trecut, hotărârea privind atestarea zonei Moroeni-Padina-Peştera din Munţii Bucegi ca staţiune turistică de interes naţional. Demersul va fi finalizat cel mai probabil în acest an.
Urmăriți declarația domnului deputat Corneliu Ștefan:
Este clar, aşadar, că numărul călătorilor cu trenul va creşte. Spre nordul judeţului Dâmboviţa se vor îndrepta foarte mulţi turişti, iar studenţii şi pensionarii în mod deosebit vor alege trenul, având în vedere că beneficiază de facilităţi. Odată atestată Staţiunea Moroeni-Padina-Peştera, vor exista curse auto de călători din Gara Pietroşiţa până sus în munte, astfel că nimic nu-i va împiedica pe turişti să vină cu trenul până aici şi apoi să-şi continue drumul cu autobuzul.
Nu putem trece cu vederea nici oraşul Pucioasa, recunoscut la nivel de ţară ca staţiune de odihnă şi tratament balnear şi care dă semne puternice de revigorare şi în plan economic. Administraţia locală a reuşit să atragă aici
investitori importanţi, care dezvoltă capacităţi de producţie unde vor lucra sute de oameni din localităţile din nordul judeţului.
Domnule ministru, Observaţi, aşadar, că transportul feroviar de călători pe ruta Târgovişte – Pietroşiţa şi retur are viitor! Prin urmare, consider că este inoportună ideea factorilor de decizie din cadrul SNCFR de a suspenda trenurile pe acest traseu şi vă rog să aveţi în vedere menţinerea curselor CFR Târgovişte-Pietroşiţa şi retur.” Deputat Corneliu Ștefan
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului