Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Luna Plina in Capricorn – 12 iulie 2014! O fundatie noua pentru viata noastra

Configuratiile astrologice au creat un context tensionat persistent, care a fost resimtit de cei mai multi ca un malaxor urias. S-au produs numeroase schimbari in viata multor oameni (au fost vizati mai ales cei nascuti in semne cardinale: Berbec, Rac, Balanta, Capricorn), schimbari pe care le-au numit, probabil, “pierderi” si care au vizat atat relatiile cat si alte zone de viata. Pentru altii nu s-au produs schimbari vizibile, concrete, dar toata aceasta prima jumatate a anului a fost resimita ca o incordare permanenta, ca o asteptare a ceva. Totul a fost foarte intens, ca si cand am trait mai multi ani intr-unul singur.

Avand in vedere toate acestea, cei care au trecut prin multe schimbari e posibil sa se simta debusolati acum. Si epuizati. Atat de multe lucruri au plecat si atat de mult s-au identificat in trecut cu ele, incat acum traiesc o stare similara cu convalescenta. Insa, daca privim lucrurile din sens invers, de fapt toate lucrurile care au plecat nu se ma potriveau cu cine sunt.

Mai cu seama ca ne aflam intr-un proces accelerat de transformare a constiintei si suntem tot mai mult noi insine, deci odata cu deschiderea catre autenticitate, experientele, oamenii, care nu se mai potrivesc cu cine devenim, ies din viata noastra.
Ce vreau sa spun este ca, intr-un fel sau altul, am creat un spatiu liber in viata noastra. Un spatiu pe care simtim sa-l umplem acum cu ceva nou, in care suntem entuziasmati sa cream ceva care sa ne reprezinte acum si mai ales sa ne inspire si sa ne bucure.

Aceasta este tema Lunii pline in Capricorn, aspect care se produce sambata 12 iulie la ora 14:25 (ora Romaniei), cu Luna in Capricorn si Soarele in Rac.

Luna plina activeaza acum axa cunoasterii, a gandirii, constiintei, evolutiei, aspiratiilor. Vor fi luminate, scoase la suprafata o serie de aspecte, de convingeri, puncte de vedere, emotii, sentimente reprimate (inca din perioada copilariei) si orice altceva ne opreste sa ne urmam propria cale.

Capricornul vorbeste despre o cale sociala si profesionala asumata, lunga, solida, responsabila si autentica. Despre autoritatea pe care o avem acolo unde ne aflam si in ceea ce alegem sa facem. Despre responsabilitatea cu care pasim pe drumul ales, in fiecare zi, putin cate putin, cu rabdare.

Racul vorbeste despre siguranta, securitate emotionala, radacini, caldura caminului, legaturile cu familia, educatia primita in copilarie, amintiri, traditie.

Intr-un fel, aceasta Luna Plina pune in balanta pe de o parte, alegerile pe care le facem pentru siguranta noastra si confortul personal, iar pe de alta parte dorintele si aspiratiile de ordin social si profesional. Acolo unde am produs un dezechilibru, e nevoie sa restabilim echilibrul. Unde am sacrificat prea mult siguranta si confortul personal, e nevoie sa ajustam lucrurile. Iar daca drumul profesional nu ne implineste, avem de facut niste alegeri care sa indrepte aceasta situatie.

Ascendentul momentului se afla in Balanta, semn in care inca se afla Marte, in conjunctie cu Destinul. Asadar, din nou se pare ca transformarea vizeaza relatiile si felul in care ne pozitionam fata de oamenii pe care i-am ales sa fie in viata noastra. Mai sunt, probabil, lucruri de clarificat in relatii, si putem face asta acum, cu ajutorul comunicarii clare, deschise. Avem sansa ca in unele relatii sa trecem la un alt nivel, mai constient si mai profund. Unele parteneriate construite acum sunt solide, benefice pentru ambele parti si pe termen lung.

Aceasta Luna plina este sustinuta de Saturn (Scorpion) si de Pluto (Capricorn), dar provocata de Marte (Balanta) si Uranus (Berbec). Transformarea este aproape inevitabila, suntem impinsi spre schimbare si progres, spre evolutie si elevare. Este un proces aflat deja aflat in desfasurare de mai multe luni si cumva se incheie un ciclu inceput pe 11 ianuarie cand a avut loc Luna Noua in Capricorn. Cei mai multi dintre noi simt ca se apropie ceva, ca are loc o transformare profunda la nivel de fiinta. Mai ales daca am tot procesat/eliberat energie si programe vechi, ne simtim ca intr-o intersectie mare, necunoscuta, fara sa avem vreo harta la noi. Suntem doar noi, fiecare in intersectia lui, in fata posibilitatilor, si e timpul sa alegem dupa inspiratia si intuitia noastra.

Daca va suna cunoscut acest scenariu, e bine ca, in ciuda nevoii accentuate de libertate si independenta, sa nu fortati in niciun fel lucrurile. Tendinta acum este sa actionati sub presiunea emotiilor care ies cu forta la suprafata, si sa va pripiti sau sa creati adevarate tzunami-uri in viata voastra. Ceea ce va afecteaza acel minim confort emotional, de care aveti nevoie si despre care am amintit mai sus.

Apoi, rabdarea este necesara si in cazul acelora care stiu ca vor sa schimbe, dar nu stiu exact ce si cum. Si, mai ales, sa recunoasca ce stiu deja (CE vor sa schimbe), chiar daca nu stiu CUM vor face asta (inca).

Probabil veti auzi/spune des: “stiu ce vreau, dar ma tem ca…”, “vreau sa schimb acest lucru, dar nu stiu ce se va intampla dupa aceea…” “Stiu ca ceva se schimba, dar nu vad nimic clar la orizont”

Rabdare si incredere, acestea sunt cheile potrivite! Si intrebari puse in ordine: Mai intai raspundeti la “CE?”, dupa aceea la “CUM?” si abia apoi “UNDE?” Iar acesta este momentul lui “ce”.

Cei mai multi se pot impotmoli in tot felul de convingeri, in ce este corect sau nu, ce se face sau nu, ce ar trebui sau nu, ce este moral sau nu. Aici intervin educatia primita, toate definitiile pe care le-am invatat despre ce e bine si rau, tot ce am considerat ca ne-ar pune intr-o lumina defavorabila etc… Cu alte cuvinte, este esential sa ne delimitam de toate aceste ganduri, sa facem distinctia intre ce credem noi si ce prespunem ca ar crede ceilalti (mai ales familia), sa avem mai multa incredere in ce simtim ca e corect pentru noi acum. Pana la urma, este un moment de asumare de sine, de libertate interioara si, poate, de revendicare a individualitatii prin renuntarea la dependentele si scenariile pe care inca le rulam in mintea noastra.

Va propun sa va priviti viata ca pe propria oglinda. Sa va vedeti pe voi in ea. Tot ce este acolo este creatia voastra. Nu buna sau rea, ci doar creatia voastra. Ce vedeti? Ce ati creat? Experientele create sunt rezultatul alegerilor voastre sau al unor puncte de vedere si convingeri primite de la familie, prieteni, rude etc? Ce ati vrea acum sa creati este alegerea voastra, este pentru bucuria voastra, sau incercati sa evitati opozitia fata de convingerile altora?

Cum ar fi daca intr-o zi, cand te privesti in oglinda, in loc sa te vezi pe tine asa cum te stii, ai vedea toata viata ta prezenta? Si cum ar fi daca ai accepta si nu ai mai judeca nimic din ce vezi acolo? Cum ar fi daca nu te-ai mai judeca pe tine?

Cei care isi asuma acum propria viata si alegerile, cei care isi accepta viata, se accepta pe sine, au curaj sa recunoasca ce vor si merg pe drumul lor, aceia vor culege roade exceptionale, inedite. Poate nu toti le vor vedea si culege acum, in aceasta zi, dar cu siguranta in curand se va intampla.

In aceste zile, curatam terenul, il pregatim, si turnam fundatia pentru ceea ce vom crea de acum. Si s-ar putea, de fapt e de preferat, ca aceasta fundatie sa fie una noua (sau veche dar cu ajustari substantiale), solida, sanatoasa. Prin fundatie inteleg suma convingerilor, filozofiei de viata, punctelor de vedere, curatenie mentala. Este tot ce alegem sa pastram din ce stim si tot ce incepem sa dezvoltam.

E important sa fim atenti la nevoile noastre, inclusiv la cele ale corpului nostru care trece prin aceleasi transformari si procese (nu intamplator oamenii se plang in perioada asta de probleme digestive, de exemplu). Corpul ne semnaleaza ce vrea, ce are nevoie. Cu cat ne raportam mai mult la “ceea ce stim ca e bine”, cu atat mai multa greutate intampinam cu corpul nostru. De exemplu, daca simti sa mananci foarte putin si doar anumite alimente (fructe, sa zicem- asta mi se intampla mie acum), degeaba te fortezi sa mananci mai mult sau ceea ce crezi tu ca este “sanatos”, nu vei obtine decat si mai mult dezechilibru.

E bine sa bem multa apa si sa stam cat mai mult in preajma apei daca avem ocazia. Totusi, gesturile aventuroase legate de apa ar trebui evitate.

Dupa aceasta Luna plina, vor fi multe schimbari pe cer, astfel ca se va schimba energia si va creste ritmul materializarii unor intentii. De aceea, acum e mai sanatos sa ne luam timp sa reflectam, sa meditam, sa ne sondam mintea si sufletul, pentru ca apoi sa ne bucuram de procesul propriu-zis al creatiei si materializarii. Si vom invata sa ne bucuram mai mult, ajutati fiind de Jupiter in Leu (din 16 iulie).

Luna Plina cu Inspiratie, Bucurie si Usurinta!

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share