Comunicat de presă
Liderii forțelor politice din Parlamentul României au răspuns apelului făcut zilele trecute de PSD, apel făcut pentru inițierea unui dialog pe tema situației actuale în care se află România din cauza crizei sanitare și economice.
Singurul partid care nu a răspuns este PNL.

Acum, când întreaga economie mondială are de suferit, PNL trebuie să înțeleagă că se impun măsuri urgente care să vină în sprijinul românilor și al mediului de afaceri. Iar acest lucru se poate doar printr-un efort comun al tuturor politicienilor.
Guvernul Orban are obligația să renunțe în a se poziționa împotriva Parlamentului pentru că, mai mult decât oricând, este nevoie ca Guvernul și Parlamentul să lucreze împreună pentru un plan național care să fie susținut de toate forțele politice.
Este de dorit ca liberalii să participe la combaterea efectelor economice și sociale provocate de coronavirus. Trebuie să se renunțe la lupta politică și să se dea dovadă de solidaritate politică în interesul cetățenilor. De asemenea, PNL ar trebui să susțină măsurile propuse, indiferent dinspre ce partide vin acestea.
Discuțiile purtate de membrii PSD cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine alimentare din trebuie să fie luate în seamă de guvernanți. Măsurile concrete se pot implementa doar dacă există un consens la nivelul parlamentului. Numărul mare de șomeri, precum și situația financiară generată de pierderea locurilor de muncă sunt doar două dintre motivele pentru care liberalii ar trebui să accepte invitația la discuțiile care pot diminua efectele crizei economice. Protejarea consumatorilor și a sănătății românilor trebuie să fie punctul central al unei strategii comune, fără culoare politică.
PSD are deja depusă o lege în Parlament privind plafonarea prețurilor și este firesc să ținem cont și de amendamentele marilor retaileri. Credem că plafonarea prețurilor la nivelul ultimelor trei luni poate fi o soluție în acest moment.
Este nevoie de un dialog continuu pentru a încuraja fermierii și agricultorii români, astfel încât marfa și produsele acestora să ajungă în marile magazine. Liberalii trebuie să fie de acord cu înființarea unor centre de colectare a produselor românești care ar ușura foarte mult situația grea prin care trec agricultorii români.
Acum, până nu este prea târziu, relansăm apelul de unitate politică și invităm PNL, încă o dată, să dea dovadă de maturitate politică și să participe activ la proiectul PLAN PENTRU ROMÂNIA!
Biroul de presă
PSD Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!