Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a vorbit astăzi în videoconferința de presă despre situația la momentul actual a pandemiei de Covid -19 în județul Dâmbovița. De asemenea au fost comunicat măsurile luate la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Încă 5 dâmbovițeni au fost vindecați de noul coronavirus la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Toți fac parte din primul lot, de la Corbii Mari. Ultimele rezultate au ieșit negative așa că vor pleca acasă, unde vor mai sta în izolare încă 14 zile, pentru siguranță.
Focarul din zona Bucșani și Răcari au fost localizate, au fost confirmate pozitiv doar 2 persoane la Bucșani și 3 la Răcari. ” Deja am alocat fonduri către administrația publică locală din Bucșani, pentru a lua toate măsurile necesare combaterii răspândirii infecției. Urmează să am o discuție și cu autoritățile de la Răcari pentru a identifica exact necesitățile pe care le au și a le oferi sprijinul financiar de care au nevoie în această luptă.”
S-au finalizat demersurile pentru achizitionarea unuia din cele doua aparate de radiologie primite cu sprijinul Ministerul Sănătății. Maine la ora13.00, doi specialiști chinezi au să mărturisească schema de tratament pentru tratarea de COVID-19. În acest scop au fost recomandaați medici din Dâmbovița pentru a participa la un schimb de bune practici. Susținută cu sprijinul Oficiului Afacerilor Externe și Comisia Municipală de Sănătate din Shanghai.
” O altă veste bună este că, în scurt timp, vom intra și în posesia materialelor pe care ni le-au oferit gratuit autoritățile din Guangxi cu care suntem înfrățiți. Este vorba despre 25.000 de măști medicale, 2.300 de măști respiratorii N95 și 200 de costume de protecție. Sunt pregătite toate, așteptăm doar să se finalizeze procedurile de transport.
Dâmbovițenii au parte de vești bune!
Mai multe detalii în video:
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026