Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

140 români mor de cancer în fiecare zi

Din cauza diagnosticării în stadii avansate, 140 români mor de cancer în fiecare zi , atrage atenţia Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva cancerului, 4 februarie. FABC a reamintit, în cadrul conferinţei de presă, şi de importanţa stringentă a unui Plan Naţional Oncologie, plan care a fost lansat în 2016 şi, apoi, abandonat de către autorităţi.

„Pentru că în oncologie nu avem nimic clar reglementat, nici măcar un program de chimioterapie este necesar un plan naţional de oncologie care să cuprindă real tot ceea ce trebuie să se întâmple de la prevenţie până la îngrijirea paliativă. Elementele de bază pe care orice plan pentru cancer ar trebui să le aibă sunt: existenţa programelor de screening, accesul la investigaţii, terapii inovatoare şi testări genetice care ar conduce la tratamente personalizate, accesul la studii clinice care lipsesc în România şi dezvoltarea paliaţiei, atât de necesară pacienţilor. De asemenea, se impune imperativ Registrul Naţional de Oncologie ca parte componentă a Planului Naţional de Oncologie. Realizarea unui plan naţional de cancer complet şi coerent, corect finanţat, va avea ca rezultat identificarea bolii în stadii incipiente, curabile”, spune Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Azi 3 Mai: Înaltul reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell – Epidemia a fost folosită pentru a se restricționa presa

România: 83.461 cazuri noi de cancer în 2018

În România, conform ultimelor date Globocan 2018 (Globocan Cancer Observatory), în anul 2018 numărul cazurilor nou depistate s-a ridicat la 83.461, în condiţiile în care 50.902 români îşi pierd viaţa din cauza cancerului. Sunt cifre alarmante şi multe dintre ele pot fi considerate decese evitabile, dacă ar exista o strategie corespunzătoare pentru combaterea acestei afecţiuni. Datele au fost sondate din centrele de oncologie din Cluj şi Timişoara. Îngrijorător este şi faptul că România nu deţine un Registru Naţional de Cancer, deci se estimează că numărul total ar fi mult mai mare.

Decesele prin cancer s-au dublat în ultimii 10 ani

Conform raportului Jurnalului European de Oncologie, numărul deceselor provocate de cancer în România s-a dublat din 2009 până în 2018.

„Datele statistice noi, publicate de Globocan în anul 2018 şi folosind pentru România datele Registrului Regional din Cluj-Napoca şi pe cele ale Registrului Regional Timişoara extrapolate la cele ale ţărilor vecine, arată că în România pentru o populaţie de 19.580.628 de locuitori au fost înregistrate 83.461 de cazuri noi de cancer, 50.902 decese prin cancer şi o prevalenţă la 5 ani a cazurilor de cancer de 202.230 de pacienţi cu cancer”, explică prof. dr. Dana-Lucia Stănculeanu, medic primar oncologie medicală şi preşedintele Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România (SNOMR).


#Manipulare, frică: s-au scurs informații devastatoare și în Europa! Sebastian Kurz surprins când sugerează să să se utilizeze frica- citește aici!#

În ceea ce priveşte incidenţa pentru ambele sexe, pe primul loc se află cancerul pulmonar, urmat de cancerul mamar, de prostată, de vezică urinară si cel gastric. Dacă ne referim la incidenţa pe sexe,
pe primul loc pentru sexul masculin se află cancerul pulmonar, urmat de cel de prostată, vezică urinară, stomac şi hepatic, iar pentru femei cancerul mamar, de col uterin, pulmonar, de corp uterin (endometrial) şi ovarian.

140 români mor de cancer în fiecare zi

„Toate aceste date atestă nevoia acută de măsuri preventive care să pornească de la primul nivel de prevenţie până la prevenţia terţiară. Întărirea măsurilor de prevenţie ar putea duce la scăderea mortalităţii şi a costurilor în tratamentul cancerului. Este adevărat că numărul medicilor oncologi în România a crescut, la fel ca şi modalităţile terapeutice moderne, dar ele sunt încă insuficient repartizate la nivelul ţării ca să putem discuta de tratament uniform în toată ţara. Creşterea nivelului de educaţie al populaţiei ar permite obţinerea unor rezultate mai bune în depistarea precoce, dar şi în scăderea costurilor referitoare la tratament”, a explicat preşedintele SNOMR.

Stire preluata: MedicHub

Distribuie acest articol Oficial Media
Share