În data de 8 mai, Comisia Europeană lansează o consultare publică privind politica UE de promovare a produselor agricole și alimentare. Consultarea se desfășoară în cadrul unei evaluări globale a politicii actuale și urmărește să înregistreze reacțiile cetățenilor și ale părților interesate cu privire la eficacitatea și relevanța măsurilor actuale, la coerența acestora cu acțiunile UE din alte domenii și cu privire la valoarea adăugată a implementării acestei politici la nivelul UE.
Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Produsele agricole și alimentare europene sunt bine cunoscute pentru nivelurile lor ridicate de siguranță și de calitate. Politica noastră de promovare contribuie la menținerea acestei reputații bune și la sprijinirea competitivității produselor noastre la nivel mondial.
Restricții asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană
Dar este important să ne asigurăm că facem acest lucru într-un mod cât mai eficient și mai rentabil, contribuind în același timp la producția și consumul durabile. Prin urmare, punctele de vedere ale părților interesate din UE sunt foarte valoroase pentru noi și aștept cu interes evaluarea și ideile lor de îmbunătățire.”
Obiectivul politicii UE de promovare a produselor agricole și alimentare Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••este stimularea competitivității și a consumului produselor provenind din UE, în interiorul și în afara Uniunii.
Cristian Ghinea, USR: Politicile verzi, cercetarea și inovarea, vor primi bani de la Uniunea Europeană
Acțiunile de promovare contribuie la sensibilizarea consumatorilor cu privire la meritele produselor agricole și ale metodelor de producție din UE și sunt menite să facă cunoscute produsele cu indicații geograficeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• protejate și produsele bioCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••. Consultarea va fi deschisă timp de 18 săptămâni.
Mai multe informații sunt disponibile aiciCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026”
Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026