Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cristian Ghinea, USR: Politicile verzi, cercetarea și inovarea, vor primi bani de la Uniunea Europeană

Conducerea USR Dâmbovița a susținut astăzi o conferință de presă, iar printre invitați a fost prezent la masa discuțiilor și Cristian Ghinea – europarlamentar USR PLUS, Renew Europe.

Vicepreședinte în comisia de dezvoltare regională la Bruxelles (comisia unde se discută și se negociază regulamentele care se aplică întregii Uniuni Europene), Cristian Ghinea a spus că în perioada 2021-2027 vor fi finanțate masiv la nivel european, proiecte care vizează politicile verzi și zona de cercetare și inovare. Acesta a mai spus că Dâmbovița a atras fonduri foarte puține pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), cea mai mare sursă de fonduri europene, iar gropile de gunoi, infrastructura rutieră, proiectele pe apa și canal, sunt în continuare probleme care cer rezolvare urgentă la nivelul județului.

Cristian Ghinea, declarații pe larg:

”Din păcate este o criză care ne va afecta pe noi românii, cea de timp. Există o mare zbatere la nivel european între grupul de țări care plătește mai mult la buget și grupul care primeste mai mult de la buget. Bugetul pe 7 ani, adica perioada 2021-2027, care în cazul nostru însemană proiecte cu finanțare europeană până în 2030, are o valoare de aproximativ 30 de miliarde de euro și se discută acum la Bruxelles.

Această criză bugetară va afecta foarte mult România și propunerea noastra, a USR, este ca Guvernul să nu mai aștepte toate detaliile și să dea drumul la structura instituțională; și la nivel județean se știe deja acest lucru și trebuie pregătite proiectele.

Pe cel mai mare Program Operațional (POIM), cea mai mare resursă de fonduri europene din România (9 miliarde de euro în acest exercițiu bugetar), județul Dâmbovița a atras numai 67 de milioane de lei.  Mai exact, sunt două proiecte pe apă, din care unul se află în stadiul de pregătire a documentației la Compania de Apă Târgoviște și care nu va fi gata până în 2023, deci este o oportunitate pierdută sau se mai poate continua în bugetul viitor.

Pe partea de gunoi, din câte știu nu s-a făcut mai nimic. Vă bazați tot pe gropile vechi, Aninoasa și Titu (cine trece pe acolo înțelege după miros cât de grav este), dar aceste probleme intră la politicile verzi și sunt finanțate. Este necesar să gândim serios proiecte pentru gropi ecologice, de reciclare în special, pentru că vor fi finanțate masiv.

Pe partea de inovare, avem în județul Dâmbovița un exemplu (semnat de mine în 2016), am finanțat parțial cu fonduri europene, dezvoltarea unui laborator de test pentru Centrul Renault de la Titu. Practic este o cameră în care se testează cum trec curenții de aer pe diverse modele de mașini. Acesta e un exemplu fericit, pentru că este un parteneriat între stat și o multinațională. Trebuie să facem aceste parteneriate cu multinaționale, că să-și aducă aici în România cât mai multe activități de cercetare, inovare, pentru că la nivel european avem un avantaj cu forța de muncă ieftină, dar care poate fi bine plătită de aceste multinaționale.

România a cheltuit foarte prost banii de inovare din fonduri europene, cei mai mulți au fost înghițiți de universități de stat, și-au împărțit rectorii hălci din fondurile europene, iar impactul asupra economiei reale, a fost minimal.

Vor fi 9 miliarde de euro pe programul de competitivitate. Faptul că statul român nu a fost în stare să termine drumul Bâldana- Titu pe care Renault l-a cerut, asta arată că facem pe de o parte o tehnologie avansată, dar nu suntem în stare să terminăm un drum. Așa cum este și Bâldana – Târgoviște, extinderea drumului, care s-a încurcat în ordonanța prin care PSD a schimbat condițiile economice și cel care a obținut licitația a spus că nu mai are bani să continue.

Proiectele lansate concret în Dâmbovița pe niste ghiduri pe care le-am lansat în 2016:

Primul este pe comunitățile marginalizate, la Corbii Mari, unde prin parteneriat cu autoritățile locale și ONG-urile care au fost motorul, s-au lau măsuri pentru ținerea copiilor săraci la școală, consiliere pentru părinți, de reparare a unor case.

Un alt proiect este Școala pentru toți (5,4 milioane de euro în Dâmbovița) este o linie de finanțare special făcută pentru a ține la școală copiii săraci, și în loc să facem traininguri pentru profesori cum era POSDRU, (pentru că așa e cel mai ușor să spargi banii europeni, inventezi niste traininguri și dai o diplomă), s-a mers direct să se lucreze în comunități.

Mai este o linie pentru profesori motivați în zonele defavorizate, un model american, adus și în România, prin care tineri care termină facultatea și care nu vor apuca să predea în zonele sărace, primesc o bursă specială pentru câțiva ani, să meargă să lucreze cu copiii din aceste zone.

Dacă un ONG arată că se poate cu bani privați, de ce să nu folosim și noi bani europeni pentru a folosi acest model și să renunțăm la proiectele care nu merg. Este important să avem bani europeni puși deoparte pentru combaterea sărăciei. La nivel național 75.000 de copii săraci au fost sprijiniți să rămână la școală în această perioadă.

Încercăm să avem o logică diferită față de fondurile europene. Sunt foarte multe oportunități, dar se face foarte multă dezvoltare locală la plezneală (poate nu ai drum, dar tu faci panouri cu fotovoltaice). Trebuie să facem o hartă a nevoilor și să vedem unde vrem să ajungem cu o comunitate. Oportunitățile se pot crea și de către noi. Fondurile europene nu vin printr-o magie, ele sunt făcute în niște birouri, la București, de către niște oameni, și dacă nimeni nu pune presiune pe acești oameni, ei vor face cum le este mai ușor. De aceea trebuie să ne implicăm fiecare dintre noi.

Consiliul Județean trebuie să umple un gol. Primăriile din România au oameni care se ocupă de atragerea de fonduri europene, bine pregătiți și plătiți din aceste proiecte. Pentru că cele mai multe primării nu au bani să-și plătească salariile angajaților. Secretul este să ai destul de multe fonduri europene ca să  le poți plăti salariile din fondurile de proiect.  Consiliul judetean poate să asiste aceste departamente care dezvolta proiectele europene din cadrul primăriilor.” a explicat astazi eurodeputatul Cristian Ghinea.

Imagini din conferința de presă:

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share