Ieri, în ședința de Guvern, a fost aprobată ordonanța de urgență care asigură transportul gratuit pentru elevi.
Fie că este vorba despre elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat sau de elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, la cererea acestora, beneficiază gratuit de transport rutier/naval, precum și feroviar. Cu alte cuvinte, pot merge la școală, în mod GRATUIT, cu trenul, metroul, cu mijloace de transport public în comun, dacă vor folosi rute interjudețene sau județene. Conform ordonanței, operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea: încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane, prin curse regulate, la nivel județean; retragerea licenței de traseu în cazul transportului interjudețean.
” Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ”, a transmis ministrul Educației.
Din păcate, lipsa de acces gratuit al elevilor la transportul către școală crește riscul de abandon școlar. În 2014, la un an după ce Guvernul n-a mai decontat integral abonamentele școlarilor, numărul celor care au abandonat studiile a crescut cu 4.000. Mai mult, neasigurarea transportului gratuit către școală îi expune pe elevi la pericole și chiar le riscă viața, unii dintre ei fiind nevoiți să meargă cu mașini „de ocazie”.Iar multe dintre UAT-uri nu dispun de microbuze transport elevi.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate