Camera Deputaților a adoptat cu o largă majoritate proiectul de lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, inițiat de membrii Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.
România are 4 spitale de psihiatrie “speciale”: Jebel(Timiș), Grajdurile(Iași), Ștei(Bihor) și Săpoca(Buzău), în care sunt internați aproape 1000 de pacienți. Cei mai mulți nu raspund penal, având diferite afecțiuni medicale, dar au săvârșit o infracțiune cu violenta și au ajuns în unitățile sanitare specializate în urma unei sentințe judecătorești care prevede privarea de libertate si internarea intr-o unitate medicala.
Noul act normativ contribuie la realizarea unei reforme a spitalelor implicate în aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 110 Cod Penal. Prin această lege se urmărește diminuarea riscului de violență al persoanelor aflate sub incidența unor asemenea măsuri și, implicit, creșterea siguranței atât a pacienților, cât și a celor aflați în spital, dar și a populației, în general. Este cunoscută tragedia de la spitalul Săpoca, unde un pacient internat în unitatea sanitară a ucis alți cinci pacienți și a rănit alți 8. Și asta pentru că nu a existat o pază strictă. În alte situații, pacienții au fugit din spitale și au agresat mai multe persoane pe stradă.
Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea cadrului privind organizarea şi funcţionarea spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, inclusiv din punct de vedere al executării măsurii de siguranţă cu caracter medical, respectiv „internarea medicală”.
Potrivit legii, măsurile de siguranță cu caracter medical reprezintă totalitatea acțiunilor de îngrijire și tratament medical, în condiții de internare obligatorie într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, aplicate unui pacient cu patologie psihiatrică, după săvârșirea unei fapte penale. Pacientul este internat ca urmare a unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă chiar dacă este aplicată provizoriu, prin care este încadrat în art. 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătoria pe raza căreia se află spitalul urmează să verifice măsura de siguranță a internării până la un an de la momentul internării. Pacientul sau reprezentantul legal al acestuia, precum și spitalul, pot iniția, de asemenea, verificarea menținerii măsurii internării obligatorii.
Scopul internării în aceste unități spitalicești este însănătoșirea pacientului sau obținerea unei ameliorări a bolii psihice sau adicției față de substanțe psihoactive, care au creat starea de pericol pentru societate și au condus la comiterea unei fapte penale. De asemenea, se urmărește ameliorarea comportamentului persoanei, precum și dezvoltarea unor aptitudini și obiceiuri sănătoase, în vederea reintegrării sociale.
Legea reglementează în mod clar categoriile de persoane care beneficiază de serviciile spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; procedura de internare și externare a persoanelor într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; circuitul pacienților de la internare până la externare, în această categorie de unități spitalicești; particularităţile de îngrijire şi tratament al pacienţilor internaţi într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; modalități de reintegrare a pacienților în comunitate; statutul spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță: subordonare, finanțare, normativ de personal, drepturi și obligații ale pacienților internați, drepturi și obligații ale personalului; instituţiile şi factorii responsabili pentru gestionarea cazurilor față de care a fost luată măsura de siguranță cu caracter medical.
Consider că internarea acestor pacienți este motivată de protejarea societății și a oamenilor, prin prevenirea altor heteroagresiuni sau/și autoagresiuni din partea pacientului cu patologie psihiatrică, care a săvârșit o faptă penală, prin managementul medical adecvat. Mă bucur că am contribuit împreună cu colegii mei din Comisia pentru sănătate și familie la elaborarea acestui proiect de lege benefic pentru sănătatea românească, adoptat cu 50 de amendamente admise, și îmi exprim speranța că va fi promulgat în cel mai scurt timp.
Deputat PSD Dâmbovița,
GEORGETA-CARMEN HOLBAN

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului