Jandarmii montani de la posturile Zănoaga și Peștera au desfășurat weekendul trecut acțiuni de informare a turiștilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor Legii nr. 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic, dar și la pericolele la care își pot expune sănătatea și siguranța prin camparea în locuri neamenajate.
Activitățile s-au desfășurat în zonele Peștera, Zănoaga, Padina, Lăptici, Piatra Arsă, Horoabe, Bolboci și Dichiu din munții Bucegi, în locuri de campare, precum și pe traseele montane.
În urma acestora au fost aplicate 33 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 avertismente și 18 amenzi în valoare totală de 2800 de lei pentru aprinderea focului, parcarea autoturismelor în spații neamenajate, desfășurarea de activități de picnic în afara zonelor special amenajate și instalarea în fondul forestier de corturi, fără drept.
În activitățile desfășurate jandarmii montani au acționat atât independent, cât și în comun cu reprezentanți ai Parcului Natural Bucegi.
În cadrul acțiunilor au fost distribuite peste 150 de materiale informative.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025