Cosmin Bozieru, candidatul Pro România pentru Primăria Târgoviște, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că zonele vulnerabile din punct de vedere social, cartierele Romlux și Prepeleac sunt ”uitate” de către autorități și doar o dată la patru ani, oamenii de acolo sunt băgați în seamă pentru a li se cere votul.
”De 30 de ani sunt mințiți că li se asfaltează străzile și nu se întâmplă nimic. O dată la 4 ani, în preajma alegerilor, de fiecare dată, primarul mai trece pe la ei cu aceleași promisiuni deșarte.” spune Cosmin Bozieru.
Declarații pe larg din conferința de presă:
”Este inacceptabil și rușinos în același timp ca în Târgoviște în anul 2020 să existe cartiere întregi unde oamenii să trăiască la fel ca în evul mediu. Fără energie electrică, fără apă, fără asfalt, fără gaze naturale.
Am discutat ieri cu oamenii din Romlux și Prepeleac, pentru că la aceste cartiere m-am referit mai sus. Este încredibil cum sunt plimbați de autorități de la o instituție publică la alta, fără să se rezolve nimic.
Una dintre principalele probleme o reprezintă lipsa actelor de proprietate fără de care nu pot încheia contracte pentru furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale.
În perioada în care am fost viceprimar am încercat să dezvolt aceste zone prin proiecte cu finanțare europeană, pe care le-am lăsat în curs de implementare atunci când am plecat. Erau proiecte prin care se acorda asistență juridică oamenilor de aici prin care li se reabilitau casele, se acordau copiilor de aici o masă caldă și servicii școlare de tip after school. E clar că nimeni nu a mai fost interesat de implementarea acestor proiecte.
Nu am văzut în cartierul Romlux decât un container părăsit, care ar fi trebuit să fie locul unde oamenii puteau primii consultanță de la primărie. Au fost uitați, ignorați, mințiți de toate administrațiile locale din ultimii 30 de ani.
Pro România Târgoviște își propune ca principală prioritate atunci când vom ajunge la primărie să scoată la lumină aceste cartiere și să nu mai ascundem gunoiul sub preș. Este timpul să ne ocupăm cu adevărat de aceste zone dacă vrem să trăim într-un oraș modern, european, civilizat. Venind la primărie o să le facem dreptate celor 3000 de suflete care trăiesc în aceste cartiere pentru că noi suntem Pro România Târgoviște și ținem doar cu târgoviștenii.” a explicat Cosmin Bozieru.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Vrea sau nu PSD să facem reforme?
Tehnologia de ecran NanoCell de la LG: IATĂ tot ce trebuie să știi despre ea
Ce înseamnă un egoism sănătos?