Senatorul Adrian Țuțuianu, președinte PRO România Dâmbovița, a transmis astăzi un mesaj pentru dâmbovițeni, odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Alături de el s-au aflat liderii Pro România Dâmbovița, propuși pentru listele de senatori și deputați.
Declarații pe larg, Adrian Țuțuianu:
”Dragi prieteni,
Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare, ultimele alegeri până în 2024. Cu atât mai important, ele vor fi decisive pentru acești 4 ani de zile în care România poate arăta altfel sau poate arăta ca acum. Noi credem că acum nu arată deloc bine și lucrurile tind să evolueze din ce în ce mai rău.
Alegerile parlamentare din 6 decembrie vor avea loc. Contrar oricăror norme de sănătate, de grijă, de decență, acest Guvern PNL (cu complicitatea PSD) a decis că alegerile sunt mai presus de orice, chiar și decât viețile oamenilor. E dramatic că se întâmplă așa, dar se întâmplă. În aceste condiții, trebuie să ieșim la luptă și să încercăm să oprim acest dezastru.
PRO ROMÂNIA este, în momentul de față, SINGURA VOCE DE OPOZIȚIE la adresa actualei puteri.
Nu am votat Guvernul Orban, nu am votat starea de urgență, nu am votat starea de alertă. Am fost cei care ne-am ridicat împotriva abuzurilor săvârșite în numele pandemiei (carantinări forțate, amenzi fără discernământ etc). Am fost cei care am tras semnale de alarmă cu privire la criza ce va să vină, o criză economică și socială mai dură și mai neiertătoare decât a fost în 2009. Am fost cei care am avertizat că vor urma măsuri de austeritate dacă rămân la putere PNL, USR, PMP.
PRO ROMÂNIA a ieșit în față și a vorbit atunci când toți tăceau.
Credem că pe 6 decembrie, această voce trebuie reprezentată cât mai puternic în viitorul Parlament. Un parlament care va decide Guvernul. Un parlament care va trebui să apere drepturile și libertățile fundamentale ale românilor. Un parlament care va trebui să se opună gesturilor discreționare și tentațiilor de putere abuzivă.
PRO ROMÂNIA are experiența bunei guvernări.
Faceți un exercițiu de comparație și decideți cine ar putea să conducă mai bine un guvern în plină criză: Victor Ponta, Ludovic Orban sau Marcel Ciolacu? O analiză sinceră, obiectivă, bazată pe fapte. Pe modul cum se trăia în perioada Guvernului Ponta sau Tăriceanu și cum se trăiește acum. Se spune că în vremurile cele mai grele țara are nevoie de lideri asumați, competenți și cărora să le pese de popor. În afară de „spălați-vă pe mâini!” și „purtați mască”, acest guvern n-a reușit să producă măcar o soluție la problemele grave ale României. E nevoie de un guvern cu un Prim-Ministru puternic, care să ofere un PLAN de ieșire din criză și ÎNTOARCEREA NOASTRĂ LA NORMALITATE.
Avem acest PLAN, dar trebuie să acționăm ACUM. Din criză trebuie să ieșim cu toții, nu putem lăsa pe nimeni în urmă.
Iar principalele măsuri trebuie destinate celor vulnerabili: VENIT MINIM DE CRIZĂ (VMC),
care se adresează oamenilor cu venituri mici și SPRIJIN ECONOMIC DE CRIZĂ (SEC), care să permită afacerilor mici și mijlocii din România să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă.
PRO ROMÂNIA este primul partid care propune măsuri directe și imediat aplicabile pentru a pune capăt haosului actual. Nu putem continua la nesfârșit cu mesaje alarmiste, priviri pline de panică, educație compromisă și economie la pământ. Nu mai putem continua cu acest record de infectări în fiecare zi, cu sute de familii care pierd zilnic pe cineva drag, cu o criză de paturi la Terapie Intensivă, cu sute de mii de copii abandonați de sistemul educațional din România. Pe 6 decembrie va fi un vot pentru viețile noastre.
La nivelul județului Dâmbovița, PRO ROMÂNIA își propune un obiectiv curajos, dar pe care știm că putem să-l îndeplinim: 2 parlamentari, 1 senator și 1 deputat.
Sunt eu, Adrian Țuțuianu, omul pe care dâmbovițenii îl cunosc cel mai bine, omul care cunoaște acest județ în toate cătunele și ulițele sale. Este Oana Vlăducă, un parlamentar care și-a făcut treaba cu responsabilitate în Parlament. Lângă noi stă o echipă de oameni tineri, oameni demni, oameni de bună-credință, care au confirmat în domeniile lor de activitate. E o onoare să-i am alături.„
Imagini din conferința de presă:
Candidații PRO pentru Camera Deputaților:
Adrian Țuțuianu (jurist, senator în funcție)
Cătălin Popescu (lector la Universitatea de Construcții București, membru în Consiliul de supraveghere Hidroelectrica, reprezentant ALDE Dâmbovița)
Florina Mureșan (doctorand, avocat, consilier județean, fost subprefect)
Adrian Popescu (economist, director de sucursală a unei societăți de asigurări)
Florin Șontea (consilier județean, director al Școlii „Matei Basarab” din Târgoviște)
Irena Dumitru (psiholog, profesor la Școala Specială, consilier județean)
Mihaela Ciobanu (asistent medical generalist, consilier local la Titu)
Răzvan Buță (economist, consilier local la Găești)
Răzvan Bejan (jurist, consilier municipal la Moreni)
Candidații PRO pentru Senat:
Oana Vlăducă (economist, deputat în funcție)
Cosmin Tătulescu (inginer, manager al unei firme cu capital străin din Târgoviște)
Iulian Popa (inginer, antreprenor)
Ioana Ioniță (studii in administrație publică, consilier județean)
Adrian Piperea (reprezentant de vânzări al unei companii de telefonie mobilă).
Material realizat la comanda Pro România Dâmbovița, CMF 11200008
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii pe internet. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Acțiunile hibride ale Rusiei constituie o amenințare la adresa securității NATO și UE
Ce şi cum mâncăm de Sfintele sărbători pascale
DRÄXLMAIER Timișoara a donat aparatură medicală performantă pentru două spitale