Având în vedere situația dificilă în care se afla compania Colterm și faptul că exista un real pericol ca în cursul acestei săptămâni să se sisteze furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în Timișoara, prefectul județului Timiș, doamna Liliana Oneț, l-a informat pe ministrul Afacerilor Interne, domnul Ion Marcel Vela, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții, despre problemele companiei. De asemenea, prefectul județului Timiș l-a informat pe ministrul Afacerilor Interne și despre faptul că furnizorii de cărbune și gaze nu mai vor să livreze către Colterm decât cu plata în avans din cauza datoriilor către aceștia. Totodată, prefectul județului Timiș a cerut sprijinul ministrului Economiei, domnul Virgil Popescu, pentru a găsi o soluției în vederea continuării aprovizionării cu cărbune a companiei Colterm. Ministrul Economiei a purtat o discuție cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia care au acceptat să sprijine Colterm, dar cu condiția plății sumelor eșalonate în continuare. Problemele Coltem au fost discutate, la sfârșitul săptămânii trecute, și în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată de prefectul Județului Timiș Liliana Oneț în încercarea de a găsi o soluție pentru a nu se sista furnizarea agentului termic în Timișoara.
In acest context, Instituția Prefectului a transmis în data de 10 decembrie, un proiect de hotărâre de Guvern, la solicitarea Primăriei municipiului Timișoara, pentru a se atribui sume din fondul de rezervă al Guvernului cu scopul sprijinirii companiei Colterm, astfel încât să nu se ajungă la sistarea alimentării cu agent termic la nivelul Timișoarei.
Ca urmare a demersurilor făcute, ieri, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației. Conform acestei hotărâri au fost alocate 9 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru Colterm, astfel încât la ora actuală nu mai există pericolul sistării furnizării agentului termic pentru timișorenii racordați la acest sistem.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara