Ȋncepând cu anul 2020, Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare instituţională şi internaţionalizare, ca parte a alianţei europene UNITA, împreună cu cinci parteneri europeni:
- Università degli Studi di Torino (Italia),
- Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franţa),
- Université Savoie Mont Blanc (Franţa),
- Universidad de Zaragoza (Spania),
- Universidade Beira Interior (Portugalia).
Proiectul „UNITA – Universitas Montium” se află la baza acestei alianţe, iar sustenabilitatea ei va fi dezvoltată şi prin intermediul proiectelor complementare pe care le vor implementa cele şase universităţi. Un astfel de proiect este „Research for UNITA” (Re-UNITA), care urmează să fie susţinut financiar în cadrul iniţiativei „Science with and for Society”, a programului Horizon 2020, cu suma de două milioane de euro.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, apreciază în legătură cu acest proiect: „Consider că proiectul „Re-UNITA” este începutul unei colaborări de succes între cele șase universități din alianța universitară europeană UNITA, care debutează în acest an sub cele mai bune auspicii. Participarea UVT la acest proiect va conduce la elaborarea de instrumente cât mai practice pentru deschiderea universității în raport cu mediul extern, cu societatea. Obiectivele proiectului vorbesc despre conceptele de „știință pentru cetățeni” și „știință deschisă”, care vor ghida de acum înainte universitatea în comunicarea și împărtășirea rezultatelor de cercetare, cât și în formarea celorlalți actori sociali din comunitate”.
Obiectivul proiectului „Re-UNITA” este de a facilita o transformare instituțională suplimentară a alianței universitare europene UNITA, prin crearea unei structuri comune multidisciplinare, competitive și de inovare, orientată spre provocările actuale din domeniile energiilor regenerabile, patrimoniului cultural și economiei circulare. În mod particular, Re-UNITA își propune:
- Să ofere unul dintre cele mai atractive și inovatoare medii din Europa pentru cercetători și studenți;
- Să creeze o rețea europeană inovatoare de infrastructuri de cercetare comune;
- Să fie un actor al vitalității și diversificării socio-economice pentru regiunile montane și comunitățile transfrontaliere:
- Să asigure diseminarea rezultatelor cercetării și răspândirea științei în societate.
Pentru a atinge aceste obiective, Re-UNITA va constitui un cadru flexibil și eficient, orientat spre excelență, pentru a poziţiona alianța, împreună cu stakeholderii interesați din teritoriile lor, pe o traiectorie rapidă de transformare, prin valorificarea punctelor forte ale cercetării în cele șase universități componente.
Ȋn cadrul proiectului, UVT coordonează pachetul de lucru privind Implicarea cetățenilor, societății civile și publicului în cercetare și inovare. Obiectivele acestuia sunt orientate spre conceptele de „știință pentru cetățeni” și „știință deschisă”, bazându-se pe afirmația că universitățile pot și trebuie să devină un (f)actor activ al dezvoltării, nu numai comunicând și împărtășind rezultatele cercetării lor, ci și prin formarea celorlalți actori sociali. Universitățile UNITA au, în ecosistemele lor înconjurătoare, o serie de zone rurale periferice care se confruntă cu o mulțime de probleme de dezvoltare, pentru care cercetătorii UNITA sunt, fără îndoială, capabili și dispuși să ofere soluții. În acest sens, consorțiul UNITA propune dezvoltarea unor structuri de legătură între universităţi şi aceste comunităţi, care implică servicii de consultanță pentru cele din urmă. Activităţile noastre vizează fiecare categorie de actori civili – ONG-uri, instituţii publice și cetățeni – și își propun să crească gradul de conştientizare cu privire la expertiza pe care cercetarea din cadrul universităţilor o poate oferi comunităţilor pentru dezvoltarea lor.
Pentru informaţii suplimentare despre UNITA, vă invităm să consultaţi: Pagina oficială și Site-ul Web, ca și Filmul de prezentare UNITA realizat de UVT
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ne-ați sufocat cu taxe! Pe muncă, pe salariu, pe firmă, pe viață
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
210 locuri de muncă în baza de date a AJOFM Dâmbovița