Un gazon uniform și bine îngrijit are nevoie de întreținere constantă în sezonul cald, așa că deținerea unui aparat de tuns care poate face treaba rapid și eficient este foarte importantă! În acest sens, trimmerul electric poate fi cea mai bună alegere – nu necesită combustibil și va porni prin simpla apăsare a unui buton, chiar și după ce a fost depozitat toată iarna! Însă pentru a avea parte de un aparat eficient, foarte important este să ții cont de câteva specificații înainte de achiziționare.
Urmărește în continuare care sunt avantajele utilizării acestei mașinării, precum și de ce specificații să ții cont atunci când îți cumperi un trimmer electric pentru grădina ta
De ce trimmer electric?
Puterea și performanța unui aparat de tuns modern te poate surprinde, iar pentru majoritatea utilizatorilor casnici, trimmerul electric poate fi cea mai bună alegere. În timp ce benzina este încă preferată de utilizatorii comerciali, trimmerele electrice pot fi aproape la fel de puternice. Aparatele de acest gen sunt în mod normal mult mai ușoare decât cele pe benzina, însă cu performanțe aproape egale. De asemenea, sunt foarte accesibile și silențioase, fiind mai ușor de pornit și de întreținut decât modelele cu gaz.
Cu cablu sau cu acumulator?
În cazul celui cu cablu, va trebui să te ocupi de plasarea prelungitoarelor în timp ce lucrezi și să rămâi la o distanță stabilită de priză tot timpul, ceea ce poate deveni incomod. În schimb, cele cu acumulator îți facilitează munca, deoarece poți merge cât de departe dorești și nu va fi nevoie să tragi de fire. Singurul punct în minus este că acest dispozitiv de tuns grădina poate fi folosit maximum o ora sau atât cât durează bateria.
Atenție! Nu trebuie să utilizezi niciodată mai multe cabluri de extensie! Dacă ai o casă mai veche, cu puține prize exterioare sau o curte mare, ține cont de acest lucru! În cazul unei curți mici, care are nevoie doar de o amenajare ocazională, un model electric cu fir poate fi ideal. Dacă, totuși, îți dorești să ai o mai mare libertate de mișcare, recomandat ar fi să folosești un trimmer fără cablu, pe care îl poți alege din oferta fără concurență de pe Hornbach.ro. Așadar, aparatele cu acumulator sunt robuste, silențioase și aproape fără vibrații și nu va trebui să îți faci griji că poți tăia cablul de alimentare sau dacă te îndepărtezi prea mult de priză.
Ce greutate și ce putere ar trebui să aibă aparatul ales?
Greutatea trimmerului de gazon este foarte importantă, deoarece determină ușurința cu care poate fi manevrat. Modelele electrice vor fi mult mai ușoare și sigure de utilizat, mai ales pentru persoanele care nu au mai folosit niciodată un astfel de aparat. Un alt factor care face o mare diferență este sursa de energie a dispozitivului. Motocoasele cu gaz necesită mai multă întreținere și sunt mult mai greu de controlat, pe când cele electrice au o greutate mică și sunt ușor de pornit. Lama rotativă face trimmerul să fie mult mai accesibil în unghiuri diferite, atunci când manevrezi aparatul în jurul unui gard sau perete. În plus, un trimmer care vine cu un acumulator suplimentar te poate scuti situația în care trebuie să îți amâni proiectul din cauza descărcării bateriei.
Ce măsuri de siguranță trebuie luate înainte de utilizare?
Deși trimmerul cu cablu are avantajele sale, este necesară o rutină de întreținere. De pildă, nu cumpăra un model fără un întrerupător de siguranță și/sau funcția de oprire. Lungimea lamei ar trebui să corespundă în mod ideal lungimii gazonului care trebuie tăiat. Mai mult, trebuie să ții cont de faptul că fiecare tip are o grosime maximă permisă de tăiere – asigură-te că respecți acest lucru! Chiar și în cazul celuii cu acumulator, îngrijirea lamei este foarte importantă, deoarece există riscul ca seva plantelor să creeze un strat asemănător adezivului, care poate deteriora în timp calitatea produsului. Pentru îngrijire se poate folosi un spray special.
Așadar, ai decis care este varianta ideală pentru grădina ta? Un trimmer de calitate poate fi un ajutor de nădejde în îngrijirea curții, însă este crucial să găsești un model care să aibă nivelul potrivit de putere pentru nevoile tale. Petrece ceva timp să îți examinezi opțiunile și ia în considerare cât de potrivită este fiecare variantă pentru tipul de muncă pe care dorești să îl depui.
Sursa foto: Shutterstock.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG