Toate regiunile României au nevoie de infrastructură modernă. Disparitățile trebuie eliminate, iar proiectele trebuie prioritizate și în funcție de criteriul dezvoltării echitabile și uniforme a rețelelor pe întreg teritoriul țării.
Ministerul Transporturilor și CNAIR vin cu vești bune și pentru Oltenia.

Aici vorbim de șase proiecte rutiere și două proiecte feroviare. La unele deja sunt șantiere deschise și se lucrează în teren, la celelalte se face partea de pregătire pentru ca, în următorii ani, acestea să devină realitate.
Drumul expres Craiova – Târgu Jiu
La sediul CNAIR avut loc semnarea contractului pentru proiectarea „la cheie” (studii geotehnice, arheologice, topografice, de mediu, avize, acorduri, autorizații) pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu (cu o lungime de circa 100 km).
Acesta va uni două dintre cele mai importante municipii din Oltenia. Este legătura Gorjului la rețeaua de drumuri rapide a României, dar beneficiile acestei noi legături se extind spre Valea Jiului/Petroșani, Mehedinți/Baia de Aramă și alte zone.
Contractul valorează 20 de milioane de lei și beneficiază de finanțare europeană, iar durata acestuia este de 24 de luni (14 luni studiu de fezabilitate, trei luni autorizație de construire, tre luni proiectul tehnic, patru luni pregătirea documentației pentru licitația de execuție).
Acesta este un alt exemplu de proiect important pentru dezvoltarea economică a unei zone a țării prin conectare la rețeaua de drumuri rapide. Drumul expres are separatoare de sens, două benzi pe sens, noduri denivelate și nu mai tranzitează localitățile.
Drumul expres Craiova – Pitești
Lotul 1 al drumului expres Craiova – Pitești este de acum deblocat integral! Lucrările pot începe și pe ultimii kilometri ai tronsonului – Guvernul a adoptat în ședința de astăzi o hotărâre pentru exproprierea ultimilor trei km ai lotului.
Pe tronsonul 2 de 40 km, lucrările sunt la 65% stadiu fizic, constructorul lucrează din plin și până la finalul anului această variantă ocolitoare pentru municipiile Balș și Slatina va fi dată în trafic.
Pe tronsonul 3 de 31,7 km am emis săptămâna trecută autorizația de construire, lucrările urmând să se finalizeze în 2022, iar pe tronsonul 4 așteptăm soluționarea contestațiilor pentru a putea semna contractul de execuție.
Centura municipiului Tg. Jiu
Am dat startul lucrărilor la începutul lui martie. Pentru acest proiect mult întârziat, unde lucrările au fost abandonate la 40% stadiu fizic în urma rezilierii din 2018 a contractului anterior, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie. Anul viitor, conform contractului, cei 20 de km ai centurii vor fi gata.
Drumul rapid Craiova – Lugoj
Lansăm în această primăvară licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al drumului rapid Craiova – Lugoj, pe o lungime de aproximativ 250 km. Astfel, vom conecta Oltenia și sudul țării la rețeaua europeană de transport rutier.
Centura Craiova Sud
Proiectul de 10 km se află în licitație pentru construcție – procesul a fost demarat în 19 februarie și la finalul lunii ar trebui să avem deja ofertele depuse. Conform contractului, perioada pentru execuția lucrărilor este de 15 luni, iar valoarea acestuia este estimată la 142 de milioane de lei.
DN 66
Finalizarea DN 66 Tg. Jiu – Petroșani, în Defileul Jiului, a intrat în linie dreaptă. Acum trei săptămâni au început lucrările pentru construcția unui pod nou peste Râul Jiu și a unei parcări în apropierea Mănăstirii Lainici, vitală pentru fluidizarea traficului din zonă.
Căi Ferate
Pe calea ferată București – Craiova, am cerut CFR SA să lucreze cu prioritate la ridicarea principalelor restricții și limitari de viteză, pentru a reduce timpul de călătorie care acum este de aproximativ 3h30m.
Mai departe, de la Craiova la Caransebeș vom finaliza în acest an studiul de fezabilitate pentru modernizarea coridorului feroviar, urmând să licităm execuția lucrărilor. Este un proiect prin Connecting Europe Facility.
”Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR demonstrează deja că „se poate”. Investițiile vor fi cheia de dezvoltare a economiei și de ieșire din perioada dificilă în care suntem din cauza pandemiei. Derulăm investițiile deja pornite, accelerăm și deblocăm proiecte acolo unde este nevoie și începem proiectele noi în acest exercițiu eminamente multianual. „Deceniul infrastructurii” în România a debutat sub auspicii bune și vom face tot ce ne stă în putință să continue la fel”, a ținut să transmită ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”