Politehnica Timişoara a obţinut cu emoţii biletele pentru play-off. Deşi echipa noastră a pierdut, scor 0-2, la Concordia Chiajna, în ultima etapă a sezonului regular al Ligii 2, alb-violeţii au rămas în Top 6.
Echipa noastră nu a putut miza la Chiajna pe Ionuţ Cioinac, accidentat recent. De asemenea, antrenorul principal Dan Alexa, suspendat, nu a putut lua loc pe banca tehnică.
Prima parte a jocului a fost lipsită de ocazii, cu excepţia reuşitei gazdelor din minutul 37. Deac a centrat uşor din banda dreaptă iar de la colţul lung Biceanu a reluat din voleu sub bară.
Cele trei schimbări de la pauză efectuate în echipa noastră au împrospătat jocul Politehnicii. Plazonja a avut două ocazii bune de a marca în minutele 48 şi 53. Prima dată a fost blocat, apoi portarul Chesneau a salvat de la colţul scurt. Pe contraatac, minutul 63 putea aduce un nou gol pentru Concordia, dar execuţia lui Ciucureanu a ocolit colţul lung. Nou intrat, Axente putea aduce egalarea cu 11 minute rămase din timpul regulamentar, dar şutul său a trecut pe lângă poartă. Mai mult, minutul 90 a adus reuşita de 2-0 a lui Llullaku, care a marcat din apropierea porţii.
Politehnica a rămas cu doar 32 de puncte, dar ajunge în play-off prin criteriul rezultatelor directe cu celelalte formaţii cu acelaşi punctaj. Alb-violeţii câştigân jocurile cu Viitorul Pandurii şi Farul şi clasându-se astfel pe 6.
Luni, 29 martie, de la ora 11, se va trage la sorţi programul play-off-ului Ligi 2.
Concordia Chiajna: Chesneau – Borţa, Manole, L. Ion, Cherecheş – Biceanu (cpt.; 89, Alexe), Rosado – M. Dumitru ** (68, Cocoş **), Deac (76, Llullaku), Ciucureanu * – Hergheligiu (89, Piper *). Pe bancă: Lungu – Oanea, Stănică *, R. Ivan *, Pintilie **. Antrenor: Claudiu Niculescu.
Politehnica Timişoara: Hindrich ** – Sofran *, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile (46, Manea; 78, Axente) – Codrea – D. Radu ** (46, Munteanu), Casado (46, Ivanovici), Ignea, S. Popovici – Plazonja (66, Radunovic). Pe bancă: Păduraru – Jurj *, Bocşan, Coadă. Antrenor: Antonio Foale.
*-jucător U20; **-jucător U18
DAN ALEXA:
„Pentru accederea aceasta în play-off s-a muncit un an de zile. Un an de zile în care am avut o anumită constanţă şi cred că merităm să fim în play-off. Sigur, sunt dezamăgit pentru jocul acesta cu Chiajna. Mai dezamăgit sunt pentru că cred că avem o problemă atunci când jucăm meciuri decisive – nu reuşim să ne exprimăm aşa cum ne dorim. Dar suntem în play-off. Sunt trei puncte diferenţă între noi şi primul loc, se poate întâmpla orice, dar, cu siguranţă dacă vom juca precum în ultimele două jocuri nu avem nicio şansă. Este un obiectiv pe care ni l-am îndeplinit, foarte important şi asta rămâne, asta contează”, a declarat Dan Alexa.
Echipa noastră a fost lipsită azi de serviciile lui Ionuţ Cioinac, mijlocaşul s-a accidentat şi e de aşteptat să revină în circa patru zile la antrenamente. „Cioinac a fost o pierdere pentru noi, dar au jucat bine şi Codrea şi Ignea, au avut o evoluţie consistentă. Din păcate nu reuşim să fim consistenţi pe faza de atac sau atunci când am fost nu am reuşit să înscriem”, a precizat antrenorul principal al Politehnicii.
„Obiectivul principal a fost accederea în play-off, acum ne dorim minimum un loc de baraj!”, a concluzionat Dan Alexa cu referire la obiectivul din partea a doua a sezonului.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului