Țara stă pe un butoi de pulbere datorită măsurilor restrictive dictate fără noimă, măsuri care nu prezintă nici cea mai mică legătură cu vreo protecție sanitară.
AUR Organizația Dâmbovița își susține liderul
Majoritatea vocilor care nu au primit bani sau funcții de la guvern, cei care nu se supun ”stăpânirii”, declară prompt, în toate spațiile media care le permit asta, că de fapt este un atac asupra drepturilor omului, este o restrângere a libertăților pe care le aveam până acum. Este lesne de înțeles că ceilalți sunt sclavi ai sistemului și, chiar dacă ar ști realitatea, nu pot ridica vocea și capul din pământ în fața stăpânilor. Se vrea un stat de tip totalitar, o dictatură politică, instaurată cu un cal troian poleit cu salvarea de o falsă pandemie.
Pe pagina AUR Dâmbovița și cea a susținătorilor lui George Simion, militanții noii grupări politice îndeamna toti participanții la proteste să-și exprime opiniile PAȘNIC și CIVILIZAT, să nu răspundă sau să alimenteze provocările si înscenările celor care vor sa restrângă drepturile si libertățile oamenilor.
GEORGE SIMION declară in același spațiu online: ”Mergem până la capăt”
Pe noi nu ne pun să votăm starea de alertă, pentru că mâine aș vota ieșirea din orice stare și revenirea la normalitate. Trăim într-o dictatură în care oameni fără nume decid pentru noi, pentru afacerile românești, pentru soarta copiilor noștri”
”Nu avem cum să ne manifestăm în parlament și singura cale prin care putem atrage atenția este să fim vocali. Trebuie să fim foarte vocali, să țipăm dacă e nevoie și să vă avem pe voi alături, în stradă, protestând… pentru că iar vin restricțiile, iar vin interdicțiile și nu mai suportăm Mergem până la capăt!”

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?