Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a avut convorbiri telefonice joi, 8 aprilie, cu generalul Mark A. Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, și vineri, 9 aprilie, cu generalul Tod D. Wolters, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa. Generalul-locotenent Daniel Petrescu a discutat cu generalul Milley despre situația generală de securitate, inclusiv provocările actuale cu care se confruntă Europa și despre stadiul cooperării bilaterale și modalitățile de creștere a coordonării în domenii comune de interes.
Subiectele abordate cu generalul Wolters au inclus sprijinul aliat în consolidarea capabilităților de apărare, planificarea și desfășurarea exercițiului STEADFAST DEFENDER 21, precum și contribuția României la operațiile și misiunile NATO.
Administraţia preşedintelui Joe Biden şi comunitatea internaţională şi-au exprimat și preocuparea faţă de creşterea tensiunii între Ucraina şi Rusia. În ultimele săptămâni, preşedintele Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major al SUA, Mark Milley, şi consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, au abordat cu omologi ucraineni acest subiect. Iar joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acţiunile Rusiei sunt „profund îngrijorătoare”.
Potrivit purtătoruui de cuvânt al Pentagonului a informat că SUA intenționează ca, în săptămânile următoare, să trimită nave de luptă în Marea Neagră, “pentru a-și demonstra sprijinul pentru Ucraina, în legătură cu concentrarea tot mai mare a trupelor rusești la frontierele sale”.
https://youtu.be/WULCI2lhJU0
În cadrul convorbirilor cu cei doi înalți oficiali militari americani, generalul-locotenent Petrescu a subliniat că apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite sunt repere de bază ale strategiei naționale de apărare a României.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista