Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste
”Credinţa, credinţa în bunul Dumnezeu. Vedeţi, Dumnezeu m-a ajutat. Am avut un moral, un psihic foarte bun. Mi-am spus: „Asta mi-a dat Dumnezeu, prin asta trebuie să trec, şi de-acum înainte ce va vrea El, aşa să fie”. M-am împăcat cu acest gând… Sechele, desigur, sunt, pentru că, în primul rând, acei 15 ani, cei mai frumoşi, de la 18 până la 33, petrecuţi în munţi şi în temniţă sunt o viaţa furată. Şcoala nu am terminat-o. Dar m-au învăţat greutăţile. Mă gândesc că, dacă nu aş fi fost arestată, nu aş fi dobândit atât de mult” din Aristina Pop Săileanu – ” Să trăiască partizanii până vin americanii”.
La 14 mai este marcată, pe întreg cuprinsul României, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea faptelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.
Ziua a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, care stabileşte sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai de către autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări pentru cinstirea memoriei acestor martiri. Iniţiativa instituirii unei astfel de zile a aparţinut unui grup de 34 de parlamentari PNL, PSD, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi.

La data de 14 mai 1948, au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, a multor români, care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini. ”În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea” se arata în documentele vremii. Printre cei care au pătimit în temniţe s-au aflat: părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu, chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.
La 16 martie 2016 a fost depusă la Parlament propunerea legislativă, care a fost adoptată de Senat la 1 noiembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 16 mai 2017. În 30 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste la data de 14 mai. Legea 127/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 mai 2017. Printre închisorile comuniste în care au fost închişi pentru o perioadă de timp sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără: Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti. Închisoarea de la Sighet este acum un cunoscut memorial al victimelor comunismului. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet a fost iniţiat în 1992 de poeta Ana Blandiana, în calitatea sa la acel moment de preşedinte al Alianţei Civice, şi a fost realizat în următorul deceniu împreună cu soţul său, scriitorul Romulus Rusan, şi cu o echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri. Situat în extremitatea nordică a României, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, ”cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă”.”În perioada 15 aprilie – 14 octombrie 2021 Memorialul Sighet este deschis de luni până duminică între orele 9.30 și 18.30 (intrarea ultimului vizitator – cu 30 de minute înainte de închidere). Durata medie a unei vizite este de o oră. Vă rugăm să vă programați vizita la Memorial astfel încât să aveți timp suficient pentru vizitarea muzeului. Vă rugăm să ajungeți la muzeu cel târziu la ora 18.00. După ora 18.00 accesul vizitatatorilor în muzeu nu mai este posibil. Pentru siguranța sanitară a tuturor vă rugăm să respectați regulile afișate la intrarea în muzeu. Vă așteptăm la Sighet!” se arată în mesajul celor care administrează acest muzeu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Proiectul REM și implicarea INSEMEX