Plitele încorporabile devin din ce în ce mai populare în bucătăriile moderne și înlocuiesc treptat plita convențională independentă.

Alegerea unei plite încorporabile în locul uneia convenționale devine, pentru mulți, nu numai un moft pentru obținerea unui aspect modern al bucătăriei, ci chiar o necesitate, mai ales pentru cei care nu au suficient spațiu în bucătărie. Iar acest lucru se aplică pentru numeroase electrocasnice pe care le folosesc astăzi cu toții pentru a-și ușura munca în gospodărie. Așadar, iată câteva dintre avantajele și dezavantajele alegerii unei plite încorporabile în locul uneia tradiționale.
O plită încorporabilă implică o racordare ascunsă, ceea ce conferă bucătăriei un aspect inedit, total compact și ordonat. O astfel de plită este potrivită pentru realizarea unei bucătării compacte și este utilă pentru spațiile mici, deoarece nu este voluminoase. Mai mult decât atât, acestea sunt dotate cu funcția de aprindere electrică, chiar dacă plita este pe gaz, ceea ce te scapă de grija de a avea tot timpul la îndemână o sursă de foc.
Un alt mare avantaj al acestora este faptul că se găsesc în numeroase dimensiuni și variante, cu accesorii și funcții diverse. Plitele încorporabile sunt disponibile în diferite dimensiuni variind între 2 și 5 arzătoare și în finisaje precum sticlă, ceramică și oțel inoxidabil. Suprafața plitei încorporabile este rezistentă la zgârieturi, pete și la temperaturi ridicate. Aceste plite sunt disponibile atât în varianta cu gaz, cât și în varianta electrică.
O plită încorporabilă poate fi prevăzută cu sistem de control cu flacără redusă și multi-flacără, având arzătoare cu inel dublu sau triplu și flacără mare. Poți alege dintr-o gamă largă de funcții avansate, cum ar fi alarmele și oprirea automată după ce mâncarea este gătită. Majoritatea plitelor încorporabile sunt echipate cu un dispozitiv de detectare a flăcării (FFD) care întrerupe alimentarea cu gaz în cazul în care flacăra se stinge și previne astfel pierderile de gaz.
Unul dintre dezavantajele unei plite incorporabile este faptul că poziția sa nu poate fi schimbată, deoarece pentru instalarea acesteia este nevoie de tăierea blatului de bucătărie. Poziția fixă a acesteia este un dezavantaj și în cazul în care au loc incidente neprevăzute. De exemplu, dacă are loc o pierdere de gaz sau dacă vreunul dintre ochiuri nu mai funcționează, pentru reparație este nevoie de dezasamblarea acesteia de pe blatul de bucătărie, ceea ce nu este în unele situații, în funcție de sistemul de prindere, foarte ușor. De asemenea, acestea au prețuri puțin mai ridicate decât cele convenționale independente.
Din motive de siguranță, copiii trebuie ținuți departe de plita încorporabilă, deoarece arzătoarele sunt la același nivel cu blatul și în felul acesta sunt mai la îndemâna copiilor. Un blat independent este relativ mai sigur, deoarece este la un nivel mai înalt și nu poate fi accesat cu ușurință de către copii.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan