La împlinirea unui an de când universitățile timișorene și-au dat mâna, constituind Alianța Timișoara Universitară – ATU, care își propune să contribuie în mod relevant, printr-o strategie comună a celor patru universități publice din orașul nostru, la devenirea Timișoarei ca pol de referință pentru Europa Centrală și de Est, joi,, 1 iulie 2021, de la ora 17:00, s-au întâlnit la Baza sportivă 2 a Universității Politehnica Timișoara. Raportul Adunării Generale a Alianței,a fost un prilej de sărbătoare, de bilanț, dar și de prezentare a viziunii pentru cel de-al doilea an de activitate, în care rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, v-a prelua mandatul de președinte ATU de la prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
Din conducearea fiecărei universități timișorene, rectorii acestora au ieșit la raport:
– mesajul rectorului UMFT, prof.univ.dr. Octavian Crețu, la final de mandat ATU;
– prezentare viziunii rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, la preluarea mandatului de președinte ATU;
– mesajul prof.univ.dr Marilen Pirtea, rectorul UVT;
– mesajul prof.univ.dr.ing. Cosmin Alin Popescu, rectorul USAMVBT
A urmat sesiunea de interviuri, apoi poza de grup, totul închinduse cu o cină festivă însoțită de muzica lui Horia Crișovan și a Mariei Hojda.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut










EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)