Peştii de pe râul Jiu sunt exterminaţi de poluarea agresivă !!!!
Râul Jiul este poluat în diferite moduri, de la amenajările hidroenergetice şi până la deversările de ape uzate din canalizările localităţilor, astfel încât, numărul de peşti s-a redus semnificativ.
Claudiu Fiu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Gorj, trage un semnal de alarmă şi spune că poluarea este factorul principal de deces în rândul peştilor.
„Resursa acvatică începe să aibă probleme din cauza poluării. A început să se reducă populaţia piscicolă şi chiar acolo unde nu te aşteptai să se întâmple acest lucru, adică în zonele montane, pentru că deşeurile ajung, din păcate, şi în acest zone. Mai avem canalizări care se duc în Jiu, poluarea chimică, mai puţin văzută, agregate care se extrag din albie în perioada în care resursa acvatică este în perioada de înmulţire şi îi afectează. Mai sunt oscilaţii de debit, ca urmare a deversărilor de baraje. Cum să reziste peştii la toţi aceşti factori de poluare?“a transmis acesta.
Polurea afectează în primul rând puietul, susţine Claudiu Fiu: „Poluarea este foarte periculoasă pentru că afectează în primul rând puii, care mor și nu ajung la maturitate. Continuăm cu populările de peşte pe râul Jiu. Fără aceste acţiuni, peştii pe râul Jiu ar fi pe cale de dispariţie. Încercăm să readucem vechile specii. Am rezervat o cantitate de scobar. AJVPS Gorj desfăşoară în fiecare an populări cu ciprinide. Nu facem altceva, decât să ţinem pasul cu problemele cauzate de poluare şi de amenajările de albii”.
Situația este similară și pe râul Bega, cu sute de pești morți. Cetăţenii care au semnalat problema susţin că e posibil ca peştii să fi murit din cauza deversărilor de la o fermă de porci din apropiere. Mai mulţi cetăţeni au semnalat că pe râul Bega, în zona Utvin sau Sânmihaiu Român, sunt grămezi de peşti morţi. Oamenii susţin că peştii ar fi murit din cauza poluării produse de o fermă de porci din zonă, dar reprezentanţii Apelor Române susţin că e vorba de morţi naturale din cauza căldurii şi a ploilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG