Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Pești morți pe Jiu și Bega

Peştii de pe râul Jiu sunt exterminaţi de poluarea agresivă !!!!
Râul Jiul este poluat în diferite moduri, de la amenajările hidroenergetice şi până la deversările de ape uzate din canalizările localităţilor, astfel încât,  numărul de peşti s-a redus semnificativ.
Claudiu Fiu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Gorj, trage un semnal de alarmă şi spune că poluarea este factorul principal de deces în rândul peştilor.
Resursa acvatică începe să aibă probleme din cauza poluării. A început să se reducă populaţia piscicolă şi chiar acolo unde nu te aşteptai să se întâmple acest lucru, adică în zonele montane, pentru că deşeurile ajung, din păcate, şi în acest zone. Mai avem canalizări care se duc în Jiu, poluarea chimică, mai puţin văzută, agregate care se extrag din albie în perioada în care resursa acvatică este în perioada de înmulţire şi îi afectează. Mai sunt oscilaţii de debit, ca urmare a deversărilor de baraje. Cum să reziste peştii la toţi aceşti factori de poluare?“a transmis acesta.
Polurea afectează în primul rând puietul, susţine Claudiu Fiu: „Poluarea este foarte periculoasă pentru că afectează în primul rând puii, care mor și  nu ajung la maturitate. Continuăm cu populările de peşte pe râul Jiu. Fără aceste acţiuni, peştii pe râul Jiu ar fi pe cale de dispariţie. Încercăm să readucem vechile specii. Am rezervat o cantitate de scobar. AJVPS Gorj desfăşoară în fiecare an populări cu ciprinide. Nu facem altceva,  decât să ţinem pasul cu problemele cauzate de poluare şi de amenajările de albii”.
Situația este similară și pe râul Bega, cu sute de pești morți.  Cetăţenii care au semnalat problema susţin că e posibil ca peştii să fi murit din cauza deversărilor de la o fermă de porci din apropiere.  Mai mulţi cetăţeni au semnalat că pe râul Bega, în zona Utvin sau Sânmihaiu Român, sunt grămezi de peşti morţi. Oamenii susţin că peştii ar fi murit din cauza poluării produse de o fermă de porci din zonă, dar reprezentanţii Apelor Române susţin că e vorba de morţi naturale din cauza căldurii şi a ploilor.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share