Noi, reprezentanţii cultelor creştine din Timişoara ne exprimăm regretul că mai ales în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, când mulţi credincioşi se pregătesc pentru sărbătoarea bisericească şi naţională închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în oraşul nostru sunt organizate mai multe acţiuni în cadrul Festivalului Pride al mişcării LGBT.
Constatăm, de asemenea, că unele acţiuni, care aduc atingere gravă principiilor moralei creştine, din cadrul amintitului festival, sunt organizate de pildă, în Parcul Central al oraşului nostru martir, unde sunt amplasate, statuia ostaşului român şi busturile marilor personalităţi timişorene, aparţinătoare tuturor etniilor şi au loc manifestările importante şi oficiale desfăşurate întru cinstirea memoriei ostaşilor, martirilor şi luptătorilor români care şi-au vărsat sângele pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului.
De aceea, noi, reprezentanţii cultelor din Timişoara ne delimităm categoric de aceste acţiuni care contravin credinţei şi moralei creştine.
Totodată, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze cu harul Său, să împlinim voia Sa cea sfântă şi să transmitem generaţiilor viitoare, nealterat, patrimoniul spiritual şi moral comun, pe care cu toţii l-am moştenit de la înaintaşii noştri, păstrat cu preţul multor jertfe.
Dorim să trăim într-o Timişoară, care a promovat întotdeauna bunele relaţii interetnice şi religioase şi îşi cinsteşte martirii din Decembrie 1989 !

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG