De astăzi, cei mai mici cititori dâmbovițeni vor descoperi tainele lecturii în incinta noii biblioteci pentru copii „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. Astăzi, 15 februarie 2022, când este sărbătorită Ziua Națională a Lecturii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a inaugurat, alături de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, sediul Filialei pentru Copii a Bibliotecii Județene.
Noul edificiu cultural, ce poartă numele marelui prozator român Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, născut la Târgoviște, este situat pe strada Locotenent-Major Dragomirescu Liviu (cartier Matei Basarab) din municipiul Târgoviște.

Biblioteca „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești” a fost realizată cu fonduri de la Consiliul Județean Dâmbovița, în cadrul proiectului „Reabilitare şi înfiinţare filială bibliotecă şi spaţiu de depozitare fond documentar”. Valoarea totală a investiției este de 2.094.142,10 lei (fără TVA).
Suprafața terenului pe care se află obiectivul de investiții este de 422 mp, regimul de înălțime fiind P +1E.
Imobilul, aflat în proprietatea Consiliului Județean Dâmbovița, este organizat în două corpuri de clădire. Corpul 1 are o suprafaţă construită de 237 mp și cuprinde, la parter, zona de primire, respectiv secretariatul și garderoba, biblioteca, ludoteca, grupurile sanitare, grupul sanitar pentru persoane cu dizabilități, oficiul personal și centrala termică, iar, la etaj, o zonă deschisă, ce găzduiește rafturile pentru depozitarea cărților şi sala de lectură. Cel de-al doilea corp al imobilului, cu o suprafaţă construită de 28 mp, servește ca spaţiu de depozitare a cărților, ce este accesibil din exterior.
În cadrul proiectului de reabilitare a clădirii au fost realizate lucrări de demolare, de rezistență (lucrări de infrastructură și suprastructură), arhitectură, instalații sanitare și termice, inclusiv instalație de detectare, semnalizare și avertizare a incendiilor, utilități (rețele de apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale).
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța realizării acestui spațiu pentru copii: „Realizarea acestui centru de lectură pentru copii este un proiect menit să îi ajute pe tineri să crească, să îndrăznească să viseze și să se dezvolte prin intermediul lecturii. Astfel de experiențe le oferă tinerilor noi perspective asupra vieții și îi pot ajuta să își transforme visurile în realitate. Viitorul copiilor noștri și al nostru, ca popor, îl reprezintă cultura, iar una dintre părțile de bază ale acesteia este reprezentată de cărți.

Le mulțumesc celor care lucrează în bibliotecă, sunt acei oameni care ajută la educarea copiilor noștri și la îmbogățirea bagajului lor de cunoștințe. Urez Bibliotecii „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești” mulți ani în slujba micilor cititori dâmbovițeni, multe evenimente reușite, care să aibă ca scop atragerea cât mai multor cititori și dezvoltarea gustului pentru lectură!”
La evenimentul dedicat Zilei Naționale a Lecturii, au fost prezenți: vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul Ioan Corneliu Sălișteanu, managerul Bibliotecii Județene I. H. Rădulescu, Agnes Erich, parlamentarii: Carmen Holban,Titus Corlățean și Marian Țachianu, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, consilieri județeni, oameni de cultură.
Acesta este primul an în care Ziua Națională a Lecturii este sărbătorită în România. Acest proiect vine să încurajeze lectura atât în școli, cât și în celelalte medii sociale.
La evenimentul dedicat copiilor îndrăgostiți de lectură, s-a aflat și actorul Ștefan Ștefănescu, care i-a introdus copii în atmosfera mirifică a cărților prin intermediul păpușilor. În completarea programului, elevii școlii Radu cel Mare din Târgoviște, asistați de bibliotecari, cadre didactice și părinți, au susținut lecturi publice. La final, copiii au primit din partea bibliotecii, în dar, câte o carte.
Pentru a veni în întâmpinarea cerințelor unităților de învățământ preuniversitar, bibliotecarii Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” se vor deplasa la sediul acestora pentru a promova lectura și serviciile oferite de această instituție de cultură.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan