La Bacău, a fost inaugurată prima pictură murală din România care purifică aerul, realizată cu vopsea Airlite, o vopsea specială care transformă substanțele poluante din aer, precum oxizii de azot și de sulf, în nitrați și nitriți inofensivi care sunt depozitați pe suprafața vopsită, până când sunt eliminați de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.
Pictura “Intuiția”, realizată în cadrul proiectului ZidART de artistul român, Obie Platon, se întinde pe o suprafață de aprox. 250 de metri pătrăți și are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de copaci de 250 de metri pătrați.

Pictată pe blocul de lângă insula din Bacău, aceasta este și prima lucrare din lume dedicată nevăzătorilor, tradusă în limbajul Braille. Lucrarea reprezintă portretul unui nevăzător care își imaginează universul său în ciuda presiunii dizabilității sale, scopul fiind acela de a atrage atenția asupra problematicii incluziunii sociale a persoanelor cu dizibilități.
Vopseaua reduce costurile și consumul de energie ale aparatelor de aer condiționat și reduce emisiile gazelor cu efect de seră, care cauzează schimbările climatice.
Pictura este realizată în cadrul proiectului ZidART organizat de ASOCIATIA „INGENIOUS DRAMA” cu sprijinul Primăriei municipiului Bacău. Aceasta este prima dintr-un set de 6 picturi murale ce vor fi realizate în municipiul Bacău. Proiectul ZidART este implementat prin programul StartONG, finanțat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow cu sprijinul Primăriei Municipului Bacău.
“Încă de la înființarea organizației ne-am propus să contribuim prin proiectele pe care le desfășurăm sau pe care le susținem la neutralizarea emisiilor de dioxid de carbon. Lucrarea inaugurată astăzi la Bacău prin proiectul ZidART reprezintă o premieră în România, deoarece în mijlocului unui oraș avem o operă de artă care purifică aerul, având efectul unei păduri. Sperăm ca astfel de inițiative să fie replicate la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de aer mai curat și să arătăm că arta poate deveni o soluție pentru problemele de mediul cu care orașele noastre se confruntă.” – a declarat Andrei Coșuleanu – președintele asociației Act for Tomorrow.
De asemenea, pictura este foarte eficientă în prevenirea așezării murdăriei pe pereți.
Aceasta combate murdăria în două moduri. Aerul descompune substanțele uleioase depuse pe suprafață, împiedicând lipirea prafului de perete.
În combinație cu vopseaua, se creează un strat subțire de apă (datorită unei proprietăți numite hidrofilicitate), care împiedică așezarea prafului și a altor particule pe suprafață, determinandu-le să se desprindă.

“La Kaufland Romania, acțiunile de protecție a mediului reprezintă o preocupare constantă și o componentă cheie a acțiunilor de CSR pe care le desfășurăm. Ne bucurăm că prin programul StartONG susținem proiecte care deschid drumul către un nou tip de artă urbană în România, care pe lângă componenta artistică, aduc și un mesaj social. Sperăm să ajute populația să conștientizeze provocările pe care persoanele cu dizabilități le întâmpină, dar, mai ales că prin artă putem contribui la orașe mai curate, în care emisiile de dioxid de carbon din aer sunt reduse.” – a declarat Anna Katharina Scheidereiter – CSR Manager Kaufland Romania
Pictura are proprietatea de a îndepărta 38,5 grame de poluanți la fiecare 12 ore, cantitate corespunzătoare a aproximativ 50 de automobile pe benzina euro 6.
Vopseaua picturii creează o peliculă de protecție invizibilă care împiedică murdăria și praful din aer să se așeze pe suprafețe. Suprafețele rămân la fel de verzi ca în ziua în care au fost pictate.
sursa: startong.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan