Muzeul Național de Artă din Timișoara și-a deschis porțile pentru Expozitia „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”, cea mai veche, mai importantă și valoroasă mărturie a civilizației preistorice din Europa. Filiala Timișoara a Academiei Române și Universitatea Politehnica Timișoara și-au unit forțele pentru a aduce în orașul de pe Bega prestigioasa colecție. Demersurile au început cu mai mult de doi ani în urmă, iar prin implicarea Consiliului Județean Timiș, a Consiliului Județean Neamț, a Complexul Muzeal Național Neamț și a Muzeul Național de Artă Timișoara, joi, 18 mai 2023, în sălile Palatului Baroc, a avut loc vernisajul expoziției, care a atras sute de vizitatori încă din prima zi. Expoziția va rămâne la Timișoara și va putea fi vizitată până în data de 1 octombrie 2023.
Academicianul Dan Dubină, președintele Academiei Române, filiala Timișoara, care a dorit să ofere timișorenilor, dar și tuturor celor care vizitează orașul în acest an, al Capitalei Culturale Europene, unul dintre cele mai prestigioase tezaure ale României, și-a exprimat bucuria că, după doi ani de la lansarea inițiativei, s-a ajuns, în sfârșit la acest moment, al vernisajului.
În completare, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, care în ultima perioadă a manifestat o deschidere deosebită spre cultură, organizând sau oferind susținere pentru evenimente artistice sau aflate la granița între artă și știință, a arătat că instituția pe care o conduce s-a alăturat din primul moment inițiativei lansate de filiala timișoreană a Academiei Române, împreună cu care universitatea are o istorie comună și o serie de colaborări fructuoase.
În deschiderea vernisajului, academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, a felicitat inițiatorii expoziției de la Timișoara a Culturii Cucuteni, numită uneori și „cultura pierdută a Europei”, care trebuie valorificată în viitor mult mai mult, trebuie promovată, fiind prea puțin cunoscută la nivel internațional.
Directorul Muzeului Național de Artă Timișoara, Filip Petcu, a declarat că Timișoara – Capitală Europeană a Culturii reprezintă evenimentul cultural al anului 2023 în România, exprimându-și satisfacția pentru faptul că Muzeul Național de Artă Timișoara poate prezenta publicului cea mai prestigioasă colecție de artă preistorică din răsăritul Europei.
Expoziţia de la Timişoara reprezintă cea de-a treia etalare a patrimoniului Cucuteni într-o capitală europeană a culturii, după Salonic în 1997 şi Sibiu în 2007.
Publicul vizitator are acum ocazia să admire capodoperele artei decorative și figurative aparținând Culturii Cucuteni, obiecte de podoabă și cult, cu o vechime de 5500-7000 de ani. Printre cele peste 200 de exponate pot fi admirate celebrele piese Hora de la Frumușica, Soborul zeițelor și Sfânta familie, de la Poduri, complexele de cult de la Ghelăiești.
Cea mai cunoscută cultură eneolitică de pe actualul teritoriu al României și totodată cea mai spectaculoasă din întreaga Europă, parte a complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolye, Cultura Cucuteni a cunoscut o perioadă de înflorire de aproximativ un mileniu și jumătate, între 5000-3500 î.H. și a cuprins Moldova, nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei, fiind identificată, în perioada de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 150.000 de kilometri pătrați. Primele vestigii au fost descoperite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de atunci au fost cercetate mai multe așezări aparținând acestei culturi, altele fiind în curs de cercetare. Cultura Cucuteni impresionează printr-o admirabilă ceramică pictată în două sau trei culori – alb, roșu și negru – principalul motiv decorativ fiind spirala, reprezentată în diverse combinații și dispusă în registre de o remarcabilă simetrie și ritmicitate.
Expoziţia de la Timişoara se va încheia la final de septembrie cu cel mai important eveniment ştiinţific din domeniul arheologiei preistorice, respectiv Congresul Uniunii Internaţionale de Ştiinţe Preistorice şi Protoistorice.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice