Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Adevărata libertate este aceea de a face ceea CE trebuie, CUM trebuie, CÂND trebuie și UNDE trebuie.

Singura libertate care își merită numele este cea în care ne urmărim binele propriu în stilul propriu câtă vreme nu îi împiedicăm pe ceilalți să îl obțină la rândul lor.”

John Stuart Mill

Libertate și schimbare

Nu de puține ori întâlnim în viață oameni care încearcă să ne schimbe sau pe care să vrem să îi schimbăm. Cam așa se întâmplă acum între părinți și profesori. Fiecare vrea să se impună în fața celuilalt, să își impună punctul de vedere că fiind singurul corect. De cele mai multe ori, în numele libertății de exprimare.

De fapt adevărata libertate este aceea de a face ceea CE trebuie, CUM trebuie, CÂND trebuie și UNDE trebuie.

La un moment dat, toți suntem profesori, fie acasă cu proprii noștri copii, fie la grădiniță/școală/universitate cu copiii altora.

Se spune că orice lucru bine făcut începe cu un start bun. La fel și în educația copiilor. Părintele este profesorul propriului copil de la primele ore de viață. De acest start depinde evoluția lui ulterioară.

Parenting-ul modern și efectele lui asupra copiilor

Tehnologia și parenting-ul modern au făcut din acești copii niște roboței neterminați. Fel de fel jucărioare, cu sunete și luminița le însoțesc și le tulbură somnul.

Glasul mamei/tatălui care vorbește cu pruncul său este înlocuit de vocea impersonală a cântecelor de pe You Tube, glasul tatălui/mamei care citește o poveste ținând copilul în brațe sau la sân este înlocuit de vocile pițigăiate și false ale interpreților de pe același canal.

Scutecele și olița au fost înlocuite de pamperșii care le omoară încet și sigur reflexele de a simți și a spune când au nevoie de toaletă.

Jocurile cu părinții au fost înlocuite de jocurile pe device -uri. Jocurile și plimbările în aer liber au fost înlocuite televizor .

Și pentru că libertatea ne-a umplut magazinele cu jucării am început înlocuim afecțiunea părintească și să le cumpărăm afecțiunea …cu jucării.

Mersul pe jos a fost înlocuit cu super-cărucioarele de firmă în care plimbăm copiii până la 5 ani, înlocuind cu succes ținutul de mână.

Și uite cum ne-am trezit cu generații de copii care au învățat că o isterie le asigură satisfacerea tuturor dorințelor. Dar intră grădiniță unde nu mai merge cu isteria. Și gata conflictul părinți-cadre didactice. Unii nu acceptă încălcarea regulilor, alții nu acceptă impunerea lor.

Și tot așa…

Un conflict care scapă din vedere interesul copiilor

Până când începe aruncatul pietrelor. De fapt, și unii și alții uită că este vorba despre copii, nu despre cine are dreptate sau nu are, ci despre ce trebuie făcut în beneficiul copiilor.

Avem libertatea cu toții de a alege să facem ceea ce vrem, dar trebuie să ținem cont de ei, de copiii care, nu-i așa, ne vor plăti pensiile (o formulare care mă scoate din minți).

Imaginați-vă construcția unui pod. Fiecare adult din viața unui copil este un pilon. Un pilon care dacă nu respectă reguli, nu se aliniază cu ceilalți piloni, podul se prăbușește.

Părinți și profesori, nu lăsați podul să se prăbușească!