Published On: mar, sept. 17th, 2019

Adrian Țuțuianu: PNDL a devenit instrument de șantaj

Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, a declarat în ultima conferință de presă, faptul că județul Dâmbovița nu are o strategie de dezvoltare, iar banii care vin pe diverse forme de finanțare, sunt ”drămuiți” la comandă politică. 

”Îmi pare rău să constat că unul dintre programele pentru care am tras enorm în județul Dâmbovița a devenit instrument de șantaj/presiune pentru gruparea Rovana „Pauker” – „Goe” Plumb – Securistul Oprea.

Să nu mă înțeleagă nimeni greșit: programul a fost și este extrem de util, s-au finanțat foarte, foarte multe proiecte necesare pentru comunități / doar că, acum, criteriile obiective care au stat la baza lui au fost anulate și singurul criteriu de finanțare e atașamentul față de #camarilă. Chiar și așa, mulți dintre cei amăgiți vor observa că sunt doar utili într-un joc de putere din care, la final, ei nu vor face parte.” a precizat Adrian Țuțuianu.

Situatia fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau Ordonanța 13

”Toate proiectele de la Consiliul Județean Dâmbovița sunt întârziate, și asta în defavoarea locuitorilor acestui județ. Ordonanța 28/2013 este folosită astăzi ca un instrument de șantaj asupra unor primari, de coagulare a unor găști în partide și în afara lor și ca un mijloc de alimentare a unei clientele politice.

Am făcut o analiză și am corelat ce s-a da pe PNDL I plus PNDL II, inclusiv ultimele alocări financiare făcute în urmă cu două săptămâni de guvern, când 18 localități au mai primit niște bani din redistribuire. Nu există niciun fel de strategie de dezvoltare a acestui județ, prin prisma alocărilor făcute în ultimul an de zile, în special.

Sunt 294 de proiecte aprobate din care 127 de proiecte sunt nefinanțate. Când s-a discutat de alocările financiare pe județul Dâmbovița, eram președintele PSD, și am obtinut 747 de milioane de lei din PNDL II, pentru acest judet.

Județul Dâmbovița a luat 126 de milioane de lei, iar pe locul doi este municipiul Târgoviște cu 33 de milioane de lei. ( detalii in foto)

Din dorinta camarilei Plumb – Oprea de a-și fideliza anumiți primari, se anulează dezvoltarea județului pe termen lung. Dezvoltarea economică a acestui județ trebuie să țină de proiectele mari, de drumuri naționale și județene, și în subsidiar de rezolvat pe zona drumurilor în localitățile rurale. Avem 900 de km de drumuri județene și nu sunt modernizate mai mult de 20%.

Nu văd o reacție nici din partea PNL pe acest subiect. ” a mai explicat vicepreședintele Pro România.

Mai multe detalii in VIDEO:

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It